1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:43
No menu items!

Doi tineri au murit, iar două adolescente au ajuns la spital, după ce un autoturism s-a izbit de cap de pod, în Sălaj

spot_img

Doi tineri au murit, iar două adolescente au fost transportate la spital, după ce autoturismul în care se aflau a lovit un cap de pod, în localitatea Huseni, judeţul Sălaj.

Accident a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe DJ 191C, în localitatea Huseni, la fața locului ajungând de urgență pompierii şi mai multe echipaje medicale.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit că un tânăr de 19 ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Nuşfalău către Huseni, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu parapetul metalic al unui cap de pod.

”Din nefericire, conducătorul (un tânăr de aproximativ 19 de ani) autoturismului, care era încarcerat, a fost găsit decedat (a suferit leziuni incompatibile cu viaţa), iar o altă victimă (un tânăr de aproximativ 16 ani) a fost găsit în stop cardiorespirator. În pofida manevrelor de resuscitare, aceasta nu a răspuns manevrelor şi a fost declarată decedată. Celelalte 2 persoane (fete, de aproximativ 14 ani) au fost transportate la UPU SMURD Zalău”, au arătat reprezentanţii ISU-SMURD Sălaj.

Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, pentru a stabili, cu exactitate, cauza şi împrejurările producerii accidentului.

                                                                                                                 Adina Silav