1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:25
No menu items!

Doi poliţişti, răniţi după s-au răsturnat cu mașina într-un râu. Urmăreau un autoturism condus de un tânăr fără permis

spot_img

Doi poliţişti au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau a căzut de pe un pod în râul Bahlui, în judeţul Iaşi, în timp ce urmăreau un autoturism condus de un tânăr fără permis auto.

Accidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Hârlău, judeţul Iaşi.

Poliţiştii au efectuat iniţial semnalul regulamentar de oprire conducătorului unei maşini, care şi-a continuat deplasarea. Echipajul de poliţie a pornit în urmărirea maşinii, cu semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei în funcţiune.

La un moment dat, ambele autovehicule au părăsit drumul şi s-au răsturnat în albia râului Bahlui.

Şoferul care era urmărit a părăsit maşina şi a fugit, el fiind găsit ulterior la domiciliu. Este vorba de un tânăr de 22 de ani care nu deţine permis de conducere. El nu consumase băuturi alcoolice.

Cei doi poliţişti au fost răniţi, fiind transportaţi cu ambulanţa la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi. Ambii au ieşit singuri din maşina căzută de pe pod, dar au suferit diverse traumatisme.

Cercetările continuă pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui auto fără permis de conducere.

                                                                                                                 Adina Silav