1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:00
No menu items!

Doi polițiști arestați pentru uciderea unui suspect

spot_img

Doi agenţi de poliţie au fost deferiţi justiţiei pentru arestarea ilegală şi cercetarea abuzivă a unui bărbat pe care l-au bătut pentru a recunoaşte un furt, în urma loviturilor primite suspectul a decedat.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Bogdan Eugen Papuzu şi Constantin Cosmin Militaru (agenţi de poliţie) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, arestare nelegală şi cercetare abuzivă.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 17-18 noiembrie 2008, în sediul unei secţii de poliţie situat pe raza judeţului Gorj, inculpaţii i-au aplicat cu deosebită intensitate victimei D.N. (aflată în imposibilitate de a se apăra) multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, cauzându-i leziuni, inclusiv un traumatism cranio-cerebral cu fractură liniară de boltă, contuzii hemoragice cerebrale, ce au condus la decesul victimei. Agenţii Bogdan Eugen Papuzu şi Constantin Cosmin Militaru „au exercitat asupra victimei violenţe, aceasta fiind lovită de mai multe ori (urmate de cel puţin şapte căderi ale acesteia), context în care cei doi inculpaţi i-au cerut în repetate rânduri să recunoască comiterea unei fapte de furt”.

Din rapoartele de expertiză medico-legală întocmite în cauză a rezultat faptul că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţă a leziunilor cranio-cerebrale, ce s-au putut produce „prin lovire cu şi de plan dur”.

Urmărirea penală în cauză a fost efectuată de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.