1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:10
No menu items!

Doi părinți din Mureș şi-au obligat copiii să cerşească pe străzile din Sibiu, timp de şapte ani. Au fost amendați de 195 de ori

spot_img

Două persoane din judeţul Mureş au fost arestate preventiv după ce, timp de şapte ani, şi-ar fi obligat şase dintre copii să cerşească în municipiul Sibiu. Unul dintre părinţi a fost sancţionat, în Sibiu, de 165 de ori pentru apelarea în mod repetat la mila publicului şi pentru că şi-a îndemnat copiii minori să cerşească, iar celălalt a fost sancţionat de 30 de ori. 

Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), timp de şapte ani, în perioada iunie 2015 – aprilie 2022, două persoane au exploatat, prin obligarea la practicarea cerşetoriei, 6 persoane vătămate minore, în prezent cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, abuzând de poziţia de autoritate exercitată în calitate de părinţi.

”În acest scop, inculpaţii au transportat persoanele vătămate minore din localitatea de domiciliu, situată în judeţul Mureş, în municipiul Sibiu, unde le-au obligat să apeleze la mila publicului, beneficiind de foloasele patrimoniale obţinute în urma acestei activităţi. În perioada 2015-2022, unul dintre inculpaţi a fost sancţionat pe raza municipiului Sibiu de 165 de ori pentru apelarea în mod repetat la mila publicului precum şi pentru faptul că şi-a îndemnat copiii minori să cerşească. De asemenea, cel de al doilea inculpat a fost sancţionat de 30 de ori, în aceeaşi perioadă, pentru săvârşirea aceluiaşi tip de contravenţii”, precizează DIICOT.

Miercuri, a fost făcută o percheziţie la locuinţa celor două persoane, fiind găsiţi patru copii, cu vârste cuprinse între unu şi 14 ani, care au fost preluaţi de DGASPC Mureş. Alţi trei minori au fost preluaţi de autorităţi încă din luna octombrie, după ce au fost găsiţi singuri, lipsiţi de ocrotire şi neglijaţi, nereuşindu-se identificarea niciunei persoane din familia extinsă care să îşi asume responsabilitatea îngrijirii lor.

Joi, cei doi părinți au fost arestați pentru 30 de zile.

                                                                                                                 Adina Silav