3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:02
No menu items!

Doi JURNALIȘTI ruși, uciși în Ucraina. ONU deplânge moartea lor

spot_img

Trupurile neînsuflețite ale celor doi jurnaliști vor fi repatriate miercuri

ucraina - jurnalisti ucisi - euronews.com

Consiliul de Securitate al ONU a deplâns marți moartea a doi jurnaliști ai televiziunii ruse în estul Ucrainei și a cerut o anchetă privind cazurile de violență asupra jurnaliștilor, transmite AFP.

Declarația unanimă a celor 15 țări membre ale Consiliului de Securitate face de asemenea referire la moartea în 24 mai a unui fotoreporter italian, primul jurnalist care a fost ucis în estul Ucrainei de la începutul insurecției separatiste proruse.

Marți, Igor Korneliuk (37 de ani), jurnalist al televiziunii publice ruse VGTRK, a fost ucis în apropiere de Lugansk, în estul Ucrainei, de tiruri de mortieră ale forțelor ucrainene. Postul rus VGTRK a confirmat apoi moartea unui alt angajat al său, Anton Voloșin, un operator de sunet care fusese dat dispărut și al cărui corp a fost găsit de rebelii ucraineni într-o zonă de operațiuni militare. Trupurile neînsuflețite ale celor doi jurnaliști vor fi repatriate miercuri.

Prezentând „cele mai sincere condoleanțe familiilor” jurnaliștilor uciși în Ucraina, membrii Consiliului de Securitate și-au exprimat dorința „ca toate cazurile de violență împotriva jurnaliștilor să fac obiectul unei anchete aprofundate”.

Ei s-au declarat de asemenea „preocupați de informațiile privind cazurile de detenție și de hărțuire a jurnaliștilor care acoperă mediatic criza din Ucraina”.

Este prima declarație unanimă a Consiliului de Securitate de la începutul crizei din Ucraina, majoritatea reuniunilor sale pe acest dosar eșuând într-un dialog al surzilor între Rusia și statele occidentale.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, care prezidează Consiliul în iunie și care a citit presei declarația, a afirmat că jurnaliștii „au fost luați drept ținte de forțele ucrainene”.

La rândul său, ambasadorul ucrainean la ONU, Iuri Sergheiev, a subliniat în fața presei că președintele ucrainean Petro Poroșenko a ordonat o anchetă privind moartea celor doi jurnaliști ruși. El a indicat că Igor Korneliuk a fost rănit când insurgenți proruși au atacat forțele de securitate în apropiere de Lugansk și că zece insurgenți au fost uciși în această confruntare.

„Noi nu știam dacă el (Igor Korneliuk) se afla legal sau nu în Ucraina”, a adăugat diplomatul, subliniind că el „nu a urmat recomandările” Kievului adresate jurnaliștilor, de a se înregistra ca atare și de a purta cască și vestă antiglonț.

C.A.