3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:22
No menu items!

Doi dintre cei mai căutați teroriști ai ETA, arestați în Mexic

spot_img

Etarras-detenidos-Mexico

Poliția mexicană, în colaborare cu cea spaniolă, i-a arestat în orașul Puerto Vallarta pe Juan Jesús Narváez Gońi și Itziar Alberdi Uranga, incluși pe lista Uniunii Europene a celor mai căutați teroriști, transmite luni Europa Press.

Pe numele lui Juan Jesús Narváez Gońi au fost emise cinci ordine internaționale de arestare pentru omucidere, tentativă de omor sau furt cu violență. În plus, Ministerul spaniol de Interne îi atribuie un atentat din 1982 și altul cu mașină-capcană în 1984. El a fost identificat drept unul dintre teroriștii care în 1991 au împușcat într-un magazin din Barcelona doi agenți de poliție.

Itziar Alberdi Uranga a făcut parte dintr-un comando din Madrid între 1987 și 1990. Pentru această perioadă, forțele de ordine îi atribuie participarea la numeroase acțiuni teroriste.

Cei doi au fugit din Spania în urmă cu mulți ani, după destructurarea unui comando al ETA foarte activ, ai cărui membri au ajuns să comită 18 atentate într-un singur an.

C.A.