-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:07
No menu items!

Doi copii care mergeau la colindat, muşcaţi de câini, la Suceava. Tatăl a ucis animalele cu mașina

spot_img

Doi copii de 11 şi 13 ani, din judeţul Suceava, care mergeau la colindat, au fost muşcați de doi câini metis Amstaff şi Buldog din curtea unui localnic. Un vecin care a venit în ajutorul lor a fost muşcat şi el de câini, toţi trei fiind duşi la spital. Ulterior, tatăl copiilor, băut fiind, a ucis câinii, lovindu-i cu maşina. Poliţia a deschis o anchetă.

„Astăzi, în jurul orei 14,30, pe raza comunei Moara, doi minori în vârstă de 11 şi 13 ani, care mergeau cu colindul, au deschis poarta curţii unui localnic, moment în care au fost atacaţi de doi câini, metis Amstaff şi Buldog. În ajutorul minorilor a sărit un vecin, care a fost, la rândul său, muşcat de către cei doi câini”, a transmis Poliţia Judeţeană Suceava.

Cei doi copii şi bărbatul au fost transportaţi la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, având răni uşoare.

„Ulterior producerii evenimentului, tatăl minorilor s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală în zona producerii evenimentului şi a ucis cu vehiculul cei doi câini aflaţi pe drumul public. La testarea cu aparatul etilotest, şoferul prezenta o alcoolemie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a adăugat sursa citată.

În acest caz se fac cercetări, atât sub latura penală, privind săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, uciderea fără drept a animalelor şi neluarea măsurilor privind prevenirea atacului canin, cât şi cu privire la legislaţia contravenţională-OUG 195/2002 şi legislaţia incidentă înregistrării animalelor periculoase.

                                                                                                                  Adina Silav