3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:31
No menu items!

Doi bărbați sunt dați dispăruți după ce au plonjat cu mașina în Braţul Borcea al Dunării. Pompierii și scafandrii îi caută

spot_img

O mașină în care se aflau trei bărbați a căzut în noaptea de vineri spre sâmbătă în Braţul Borcea al Dunării. Unul singur a reușit să iasă din autoturism și să se salveze. Ceilalți doi nu au mai ieșit la suprafață. Pompierii din Ialomița îi caută.

Potrivit ISU Ialomiţa, în jurul orei 3.35, pompierii au fost alertaţi prin 112 că în Braţul Borcea al Dunării, pe raza comunei Borduşani, un autoturism a căzut în apă. În interiorul maşinii se aflau 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 38 şi 50 de ani. Dintre aceştia, un bărbat de 38 de ani s-a autoevacuat, iar ceilalţi 2 au rămas captivi în interior.

Supraviețuitorul a fost cel care a alertat autoritățile. Echipele de căutare-salvare au ajuns în scurt timp la fața locului cu o autospecială şi o barcă, aceştia executând misiuni de monitorizare.

Un echipaj medical a sosit la fața locului pentru a-i acorda îngrijiri medicale bărbatului de 38 de ani care a reușit să se salveze, apoi a fost transportat la Spitalul Municipal Feteşti.

Sunt așteptați să sosească la fața locului și scafandri din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov.