3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:20
No menu items!

Doi bărbaţi acuzaţi că au vândut cu acte false mai multe maşini de lux luate în leasing

spot_img

masini de lux

Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru că ar fi vândut în străinătate, cu acte false, şase maşini de lux, pe care le-ar fi achiziţionat de la firme de leasing din România, prejudiciul fiind evaluat la peste 1,1 milioane de lei.

„La data de 10 decembrie a.c., poliţiştii Capitalei din cadrul Serviciului Furturi de Autovehicule, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, în baza unor autorizaţii de percheziţie emise de Tribunalul Bucureşti, au efectuat două percheziţii domiciliare în Bucureşti şi au pus în executare două mandate de aducere”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.

Poliţiştii au ridicat doi bărbaţi, Neculai Stanciu, în vârstă de 43 de ani şi Mircea Mavrache, de 32 de ani, care, în perioada 2008 – 2010, ar fi încheiat, prin intermediul unei firme controlate de Stanciu, mai multe contracte de leasing prin care au obţinut un autoturism Toyota Land Cruiser, două BMW X 5 şi trei Audi Q7.

Poliţiştii Serviciului Furturi Auto au stabilit că, după ce plăteau avansul şi primele două rate, Stanciu şi Mavrache scoteau maşinile din ţară şi le duceau în Germania, unde le înmatriculau cu acte false.

După ce obţineau documentele pentru autoturisme, cei doi le vindeau unor cumpărători de bună-credinţă din ţări ale Uniunii Europene.

Prejudiciul estimat de anchetatori depăşeşte 1,1 milioane de lei.

Până în prezent, a fost recuperat un sigur autoturism, Toyota Land Cruiser, acesta fiind găsit în Spania.

Neculai Stanciu şi Mircea Mavrache sunt cercetaţi în libertate pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.

A.V.