4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:28
No menu items!

DOCUMENT. Importurile de cereale din Ucraina și Republica Moldova, permise doar pe bază de autorizare. Care sunt condițiile

spot_img

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță, miercuri, că importurile de cereale din Ucraina şi Republica Moldova vor fi permise doar fermierilor şi procesatorilor români şi vor fi posibile doar pe bază de licenţă.

”Importurile de cereale din Ucraina şi Republica Moldova vor fi permise doar fermierilor şi procesatorilor români şi vor fi posibile doar pe bază de licenţă Aşa cum am promis, protejăm producţia românească şi munca fermierilor români”, scrie ministrul pe Facebook.

Barbu anunţă că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a postat în transparenţă decizională un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care se stabileşte cadrul legal privind importurile de produse agricole din Ucraina sau din Republica Moldova, mai exact, se introduce un mecanism de autorizare a operatorilor economici români pentru permiterea importului a patru produse: grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi de rapiţă.

Proiectul de act normativ prevede că pot fi autorizaţi pentru operaţiuni de import produse agricole din Ucraina sau Republica Moldova exclusiv operatorii economici români care desfăşoară activităţi în următoarele sectoare economice:

1041 – Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor;

1061 – Fabricarea produselor de morărit;

1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă;

014 – Creşterea animalelor.

Produse agricole care pot face obiectul importului, în condiţiile actului normativ supus dezbaterii publice:

1001 – Grâu,

1005 – Porumb,

1205 – Seminţe de rapiţă sau de rapiţă sălbatică, chiar sfărâmate,

1206 – Seminţe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate.

Potrivit actului normativ procedura de autorizare presupune:

Operatorul economic cu sediul şi punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care intenţionează să importe produse agricole origine Ucraina sau Republica Moldova, solicită la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale eliberarea autorizaţiei de import, pe baza prezentării unui document din care să reiasă necesitatea de completare stocuri, precum şi a altor acte necesare menţionate în proiect.

MADR, pe baza raportului emis de o Comisie de autorizare, eliberează autorizaţia de import, după validarea de către autorităţile române a informaţiilor prezentate de operatorii care solicită autorizarea.

Comisia este compusă din următorii reprezentanţi:

  1. a) un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
  2. b) un reprezentant al Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranta Alimentelor;
  3. c) un reprezentant al Autorităţii Vamale Române;
  4. d) un reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
  5. e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului;
  6. f) doi reprezentanţi ai asociaţiilor reprezentative din sectorul producţiei / procesării şi al creşterii animalelor.

Operatorul economic prezintă un certificat de conformitate al produsului ce urmează a fi importat, eliberat de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu privire la respectarea normelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor

MADR emite autorizaţia de import prin intermediul Comisiei de autorizare.

”În baza autorizaţiei de import eliberată de MADR, operatorul economic român încheie un contract de import cu un operator economic licenţiat de către Ucraina sau Republica Moldova pentru cantitatea de produs necesară şi au loc operaţiunile de import, sub supravegherea autorităţilor vamale române. Înainte de intrarea în procesul de valorificare sau producţie, produsele sunt verificate de către ANSVSA, pentru validarea respectării calităţii prevăzute în certificatul de conformitate iniţial”, precizează ministerul.

Proiectul de OUG poate fi consultat AICI.

                                                                                                                  Adina Silav