-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:27
No menu items!

DOCUMENT. Guvernul sună mobilizarea în starea de criză. Vârsta celor care pot fi chemați la arme crește la 63 de ani

spot_img

Guvernul a pregătit un proiect de lege privind introducerea stării de criză în România, ce urmează să fie adoptat și transmis spre aprobare Parlamentului, după cum au precizat surse politice. Proiectul aflat pe masa Executivului modifică mai multe legi în vigoare, inclusiv Statutul cadrelor militare și Legea 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, au explicat sursele citate. 

Potrivit proiectului de lege, vârsta bărbaților români care pot fi chemați la arme în cazul unui eventual conflict militar crește de la maximum 35 de ani în prezent la 63 de ani. 

Astfel, în privința modificării Legii 446/2006, la art. 7, proiectul de act normativ introduce alineatul 3 cu următorul cuprins: „Cetățenii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare, în sensul prezentei legi, sunt considerați cetățenii care îndeplinesc serviciul militar activ sau serviciul militar în rezervă, cetățenii încorporabili, recruții, precum și cetățenii români bărbați cu vârste cuprinse între 35 și 63 de ani„. 

De asemenea, proiectul de lege include noi condiții în care, pe timp de pace, cetățenii români, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, pot face, timp de 4 luni, pregătire militară de bază, în calitate de militar voluntar în termen. 

Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit, luni, la Guvern cu premierul Nicolae Ciucă, pentru a discuta un proiect de lege care să permită Executivului să ia decizii rapide atât în privința situației de securitate, cât și în gestionarea crizei refugiaților de război din Ucraina. Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat ședința coaliției într-o declarație făcută la sediul PSD.

Conform aceluiași proiect de lege, în funcţie de manifestarea situaţiilor de criză cu impact asupra securităţii şi apărării naţionale la nivel naţional sau în plan internaţional, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul prim-ministrului, CSAT poate emite o hotărâre privind declararea situaţiei de criză cu impact asupra securităţii şi apărării naţionale, respectiv, a încetării acesteia.

Proiectul de lege poate fi consultat AICI. 

Emanuel Stan