-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:25
No menu items!

DOCUMENT. Aeroportul Timișoara riscă să fie închis din cauza managementului defectuos al directorului general Dorel Grădinaru

spot_img

Autoritatea Aeronautică Civilă din România (AACR) a notificat pentru a doua oară conducerea Aeroportului Traian Vuia din Timișoara și avertizează că, dacă măsurile transmise nu vor fi implementate în cel mai scurt timp, siguranța pasagerilor ar putea fi pusă în pericol.

AACR a efectuat un audit în luna septembrie a acestui an, pe Aeroportul din Timișoara, și a constatat mai multe nereguli care pun în pericol siguranța zborului pe acest aeroport internațional. Inspectorii aeronautici au constatat deficiențe și au indicat măsuri, din care amintim:

  • Suspendarea temporară, printr-o notificare, a operațiunilor de aterizare și decolare, în cazul în care apare pericolul acvaplanării în urma ploilor abundente.
  • Intervenția promptă în cazul exfolierilor apărute la pistă ca urmare a unor lucrări de înlocuire a cablurilor de alimentare a luminilor.

În luna noiembrie, AACR a făcut al doilea audit la Aeroportul Timișoara și a constatat că actuala conducere asigurată de Dorel Grădinaru dă dovada de inconștiență și iresponsabilitate. Niciuna dintre neregulile comunicate a fi îndreptate nu a fost remediată.

Tot în cadrul auditurilor s-a constatat că există lămpi de balizaj marginal care au filtrele inversate, astfel încât unghiul de convergență al lentilelor este îndreptat către exteriorul pistei, ceea ce poate fi o problemă de siguranță a navigabilității. Cu ocazia acestor controale, inspectorii aeronautici nu au găsit consemnări ale acestor deficiențe la lămpile de balizaj care au filtrele montate greșit. Toate aceste lucrări au fost recepționate de către Aeroportul Timișoara sub conducerea actualului director general Dorel Grădinaru.

Prin urmare Autoritatea Aeronautică a decis să notifice pentru a doua oară conducerea aeroportului că, în cazul în care nu pune în aplicare imediat recomandările și măsurile constatate, va închide temporar Aeroportul Timișoara până la remediere.

Conducerea acestui aeroport internațional este asigurată de Dorel Grădinaru, un personaj controversat. Este vorba de cel care se afla la conducerea aviației militare (Inspectoratul General de Aviație al MAI) atunci când a avut loc tragedia de pe Lacul Siutghiol, din Constanța, din 15 decembrie 2014. Atunci un elicopter s-a prăbușit în lac și 4 persoane și-au pierdut viața.

În timpul mandatului lui Dorel Grădinaru a avut loc și scandalul angajărilor suspecte în cadrul aeroportului. Directorul Grădinaru a dispus concedierea a 46 de angajați, invocând reducerea activității pe aeroport în contextul pandemiei. În schimb, au fost angajate, imediat, după eliberarea locurilor, 63 de persoane, tot în condiții de pandemie. Surse din cadrul aeroportului susțin că mare parte dintre cei nou-angajați au relații de prietenie și cumetrie cu directorul Dorel Grădinaru, mulți dintre ei fiind militari de carieră și beneficiari de pensii speciale.

Actualul director Dorel Grădinaru are un venit lunar brut, conform contractului de mandat de la aeroportul timișorean, de circa 22.500 lei, dar la aceste venituri se adaugă și pensia specială pe care acesta o primește, de circa 13.000 lei pe lună. Din declarația de avere a acestuia înțelegem de ce ține cu dinții de funcția pe care o ocupă la aeroport, chiar dacă managementul său este unul defectuos. Dorel Grădinaru trebuie să-și plătească și datoriile pe care le are și care se ridică, potrivit declarației, la aproximativ 233.500 lei și 10.500 euro.

Potrivit declarației de avere, directorul Grădinaru deține 5 terenuri intravilane în Zărnești, județul Brașov și unul în localitatea Joița, din Giurgiu. Tot în declarația de avere mai regăsim 2 apartamente în București, o casă de locuit în Giurgiu și o casă de vacanță în Zărnești, din județul Brașov.

Conform surselor noastre directorul Dorel Grădinaru are program de lucru special: vine luni și pleacă miercuri de la muncă sau, în cazul în care ajunge marți, pleacă joi.

Un alt incident grav în care este implicat directorul Dorel Grădinaru a fost semnalat tot de către angajații aeroportului. Surse din cadrul personalului angajat susțin că în biroul său din aeroport, directorul Dorel Grădinaru ar deține o armă, fără să se cunoască dacă este respectat regimul armelor, în condițiile în care vorbim despre o instituție publică.

Cu siguranța pasagerilor în aviație nimeni nu are dreptul să se joace. Pentru că, atunci când mor oameni, nicio demisie nu îi mai aduce la viață. Aviația este un domeniu extrem de riguros, care funcționează după reguli stricte, nu după bunul plac al unor manageri de infrastructură aeroportuară.

Emanuel Stan