-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:24
No menu items!

Dobânzile la depozitele noi la termen, dar și la creditele noi, la minime istorice

spot_img

bani ghiseu

Ratele medii ale dobânzilor la depozitele noi, la termen, și la creditele noi practicate de instituțiile de credit și-au prelungit tendința descendentă, consemnând noi minime istorice în luna octombrie a acestui an, se arată în cel mai recent buletin lunar al BNR.

”Cea mai amplă scădere s-a localizat la nivelul creditelor noi acordate populaţiei (-0,72 puncte procentuale, până la 9,54%), mișcarea reflectând atât ajustarea propriu-zisă a ratelor dobânzilor, cât şi influenţa relativei creşteri a ponderii creditelor noi pentru locuinţe în totalul împrumuturilor acordate respectivului sector”, arată banca centrală.

Pe segmentul societăţilor nefi nanciare, scăderea a fost relativ mai lentă (-0,12 puncte procentuale faţă de valoarea din septembrie, până la 7,78%). La rândul său, randamentul mediu al depozitelor noi la termen aparținând companiilor, dar și populaţiei, s-a redus cu 0,43, respectiv cu 0,21 puncte procentuale (până la 2,70%, respectiv 4,19%).

Dobânzile la depozitele pe termen scurt își vor menține trendul de scădere și în 2014, în condițiile în care băncile vor încerca să încurajeze tot mai agresiv economisirea pe termen lung, dar și extinderea portofoliului de management al activelor.

Potrivit lui Andrew Gerber, director pe managementul produselor de retail al BCR, scăderea câștigurilor la economiile din bănci ale românilor a fost efectul advers al ajustării dobânzilor la credite, în special la cele în lei, care au ajuns la niveluri apropiate de cele la euro.

BNR a transmis la începutul lunii noiembrie că există, în continuare, spațiu pentru reducerea ratelor dobânzilor la creditele acordate de instituțiile de credit, după ce a scăzut dobânda-cheie la minimul istoric de 4% pe an.

Banca centrală a încercat tot mai agresiv, în ultimul an, să încurajeze creditarea, mai ales pe cea în monedă națională, însă băncile au răspuns greu și neuniform la îndemnul BNR. Mai mult, băncile au ales mai întâi să coboare dobânzile la depozite. Astfel, în acest moment, dobânzile de depozitele pe trei luni sunt între 4,55% și 2,98% pe an, în funcție de pachetul oferit de bancă. Câștigul la economii crește cu 0,5% în cazul depozitelor pe 2 ani.

Cosmina Croitoru