-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:59
No menu items!

Doar mamele care au primit indemnizaţii calculate greşit vor fi amnistiate

spot_img

Ministerul Muncii a pus, vineri, în dezbatere publică, proiectul de lege privind amnistierea fiscală a unor mame obligate să restituie bani statului, din cauza unor erori comise de funcționari publici

mama_copil

Doar mamele care au primit indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate greşit vor fi amnistiate, nu şi cele care au folosit documente eliberate cu nerespectarea legii sau care au declarat lucruri neconforme realităţii, se arată în proiectul pentru modificarea şi completarea OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

Proiectul de act normativ a fost pus vineri în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

Astfel, art. II (1) din proiect prevede că „debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina persoanelor care au beneficiat până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau beneficiază la data intrării în vigoare de indemnizaţia pentru creşterea copilului/stimulentul, reprezentând sume încasate necuvenit, ca urmare a stabilirii unui cuantum eronat al indemnizaţiei pe baza documentelor prezentate, se scutesc de la plata acestora„.

La art. III (1) se arată însă că „debitele (…) constituite din culpa debitorului materializată în folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a cuantumului drepturilor sau a perioadei de acordare a acestora, nu fac obiectul scutirii la plată, conform prevederilor prezentei legi„.

Pe de altă parte, proiectul de act normativ mai prevede că, în situaţia în care pe perioada concediului pentru creşterea copilului, persoana îndreptăţită realizează venituri supuse impozitului în sumă de până la trei indicatori sociali de referinţă (ISR) anual, plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă, iar drepturile încasate cu acest titlu nu vor mai fi considerate „drepturi necuvenite”, așa cum se întâmplă acum.

Documentul pus în dezbatere publică propune şi modificarea alineatului 3 al articolului 7. Astfel, dreptul la stimulentul de inserţie se va suspenda începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului şi solicită concediul pentru creşterea copilului.

În situaţia în care, pe durata concediului pentru creşterea copilului, au fost realizate venituri peste nivelul stabilit (valoarea a trei ISR), recuperarea sumei încasate necuvenit se va calcula ca diferenţă între cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru creşterea copilului încasate şi nivelul lunar al stimulentului de inserţie la care ar fi avut dreptul.

„Debitul se constituie numai pentru lunile în care s-a desfăşurat o activitate”, se arată în proiect.

În situaţia în care sumele încasate necuvenit vor avea drept cauză culpa persoanei care le-a încasat (folosirea de către aceasta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii), prevederile anterioare nu se aplică.

„Pentru drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cu excepţia celor prevăzute la art. 2 alin. (1) sumele încasate necuvenit ca urmare a unei infracţiuni săvârşite de beneficiar se recuperează de la acesta, în condiţiile legii. Decizia (…) constituie titlu executoriu şi poate fi contestată conform prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedaţi nu se mai urmăresc”, se arată în proiect.

Proiectul mai prevede că, în termen de 60 zile de la data intrării în vigoare a legii, trebuie făcute modificări şi în normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.

Legea va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică până pe 17 septembrie.

R.D.