-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:20
No menu items!

DNA: Victor Ponta face o confuzie gravă în privința recuperării prejudiciilor

spot_img

Premierul a apreciat că „e o mică păcăleală” a DNA faptul că ANAF nu ar recupera decât 10% din prejudiciile constatate în dosarele penale

DNA_sigla 1_SZ

Direcția Națională Anticorupție precizează, miercuri, într-un comunicat, că „premierul Victor Ponta creează o confuzie gravă în opinia publică” afirmând că sunt îndoielnice datele prezentate la bilanțul DNA, referitoare la confiscarea și recuperarea prejudiciilor, dispuse de instanțe, în dosarele ajunse în faza judecății.

Premierul Victor Ponta a afirmat, marți seara, la România TV, că „e așa, o mică păcăleală” faptul că ANAF nu ar recupera decât 10% din prejudiciile constatate în dosarele penale, precizând că, în realitate, nu ar exista hotărâri judecătorești care să impună această recuperare, ci doar sechestre ce nu ar putea să angajeze ANAF în recuperarea prejudiciilor.

Premierul Victor Ponta creează o confuzie gravă în opinia publică prin aceea că pune la îndoială datele prezentate la bilanțul D.N.A, date referitoare la confiscarea și recuperarea de produse infracționale, dispuse de instanțe, în dosarele penale deferite justiției. În încercarea de a justifica gradul scăzut de recuperare a prejudiciilor, de către A.N.A.F. (instituție aflată în subordinea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor) premierul Victor Ponta afirmă că „e așa, o mică păcăleală” faptul că A.N.A.F. nu ar recupera decât 10% din prejudiciile constatate în dosarele penale, pretinzând că, în realitate, nu ar exista hotărâri judecătorești care să impună această recuperare, ci doar sechestre ce nu ar putea să angajeze ANAF în recuperarea prejudiciilor

DNA
comunicat

DNA precizează că, în Raportul anual de activitate al DNA, „la a cărui prezentare a participat personal și primul ministru Victor Ponta, la data de 24 februarie 2015”, se menționează că Hotărârile judecătorești rămase definitive în cauzele DNA în anul 2014 au inclus confiscarea și recuperarea de produse infracționale în sumă de peste 310.000.000 euro, de 3 ori mai mult decât în anul 2013. Dacă această sumă ar fi efectiv executată, ar putea fi asigurat fondul de salarii pe care statul îl plătește medicilor din România într-un an. Este important ca organele fiscale să execute efectiv aceste hotărâri.

DNA subliniază că aceste hotărâri judecătorești sunt executorii, iar instituția abilitată să le pună în aplicare, în sensul recuperării efective prejudiciilor, este Agenția Națională de Administrare Fiscală.

DNA precizează că, într-adevăr, în același Raport se arată, într-un paragraf distinct, și că „în 2014 valorile indisponibilizate de DNA au fost de peste 303 milioane euro, ceea ce reprezintă de peste 13 ori bugetul nostru pentru un an”, dar această sumă se referă la sechestrele aplicate la dosarele trimise în judecată și reprezintă o valoare independentă de cea aferentă produselor infracționale, constată prin decizii judecătorești rămase definitive, împrejurare pe care orice fost procuror o cunoaște.

Andrei Tudor