-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:05
No menu items!

DNA: Un director şi un consilier din Ministerul Muncii din perioada octombrie-decembrie 2012, trimişi în judecată

spot_img
DNA: Un director şi un consilier din Ministerul Muncii din perioada octombrie-decembrie 2012, trimişi în judecată
foto: looms.ro

Procurorii DNA au trimis în judecată un director şi un consilier din cadrul cabinetului ministrului Muncii, din perioada octombrie-decembrie 2012, pentru luare de mită, instigare la infracţiunea de permitere a unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, fals material în înscrisuri oficiale şi sustragerea de înscrisuri.

Cei care au fost trimişi în judecată sunt: Iuliana Coruţ, director la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (la data faptelor), în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, Mănuceanu Paula, consilier la cabinetul ministrului Muncii (la data faptelor), în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi sustragere de înscrisuri, se arată într-un comunicat de presă.

În acest dosar au mai fost trimişi în judecată şi Simona Dumitriu, sora Iulianei Coruţ, funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la infracţiunea de luare de mită şi complicitate la infracţiunea de dare de mită, Cristiana Bigan, funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de dare de mită şi complicitate la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii și Cristian-Paul Ferchedău, fiul Cristianei Bigan, persoană fără calitate specială, a fost trimis şi el în judecată, în sarcina lui reţinându-se infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la infracţiunea de uz de fals.

Potrivit procurorilor, la 24 octombrie 2012, Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale a publicat un anunţ pentru organizarea concursului de ocupare a funcţiei de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AM POSDRU) – Serviciul Evaluare Program, concurs la care, printre alți candidați, s-a înscris şi Ferchedău Paul-Cristian.

Ca urmare a intervenţiei inculpatei Iuliana Coruţ, consilierul ministrului, Paula Mănuceanu, a făcut demersuri pentru ca Ferchedău Paul-Cristian să intre în posesia subiectelor la examenul organizat de minister.

La 21 decembrie 2012, Ferchedău Paul-Cristian a primit propunerea de numire în funcţia de Consilier pentru probleme europene în cadrul DGAM POSDRU.

În schimbul intervenţiei, Coruţ Iuliana a pretins de la inculpata Bigan Cristiana, mama candidatului, sume de bani, bunuri şi alte foloase.

De asemenea, a mai pretins în mod indirect, prin intermediul inculpatei Dumitriu Simona, sora sa şi colegă de serviciu cu Bigan Cristiana, remiterea foloaselor.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti, iar această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

A.V.