1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:05
No menu items!

DNA: Mihail Vlasov l-a amenințat pe succesorul său la șefia Camerei de Comerț

spot_img

Fostul şef al Camerei de Comeţ a României, Mihail Vlasov are un nou dosar penal la DNA

Mihai Vlasov 2_SZ

Fostul şef al Camerei de Comeţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, a aflat, joi, la DNA, că are un nou dosar penal, pentru șantaj

Procurorii anticorupţie susţin că Mihail Vlasov i-a trimis o scrisoare preşedintelui interimar al Camerei de Comerţ, Mihai Daraban, cel care ar fi declanşat mai multe verificări cu privire la modul în care au fost cheltuite fondurile instituţiei în mandatul predecesorului prins în flagrant în timp ce lua mită 200.000 de euro.

La data de 5 mai 2014, Vlasov Mihail, folosindu-se de un înscris olograf, l-a amenințat pe președintele interimar al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), prin darea în vileag a unei prezumtive fapte de corupție ce ar fi compromițătoare pentru acesta, în scopul de a dobândi pentru sine un folos nepatrimonial, constând în evitarea tragerii la răspundere penală pentru faptele penale săvârșite în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, aspecte sesizate de noua conducere a instituției organelor de urmărire penală.

comunicat DNA

Concret, procurorii susțin că la data de 5 mai 2014, președintele interimar al CCIR, Mihai Daraban, a fost contactat telefonic de Vlasov Vanda, fiica lui Vlasov Mihail, care, în aceeași zi, i-a înmânat un plic „sigilat”, comunicându-i că este din partea tatălui ei. Plicul conținea o scrisoare olografă scrisă și semnată de Vlasov Mihail. Destinatarul le-a spus anchetatorilor că, după citirea scrisorii, s-a simțit amenințat, în sensul că i s-a creat o stare de temere, atât pentru sine cât și pentru familia sa, mai ales că la finalul scrisorii era specificat „n-aș vrea să sufere și copiii altuia”.

Anterior primirii scrisorii de amenințare, destinatarul, președintele interimar al CCIR ar fi fost contactat telefonic de mai multe ori de către Vlasov Mihail care i-ar fi spus, sub diverse forme, că „nu este bine ce face”, cu referire exactă la activitatea acestuia în cadrul și în exercițiul funcției pe care o deține la Camera de Comerț și Industrie a României. În opinia președintelui interimar, aceste amenințări directe ar fi în legătură cu demersurile făcute de forurile de conducere din C.C.I.R. după demiterea din funcția de președinte a lui Vlasov Mihail, privind atragerea răspunderii penale și patrimoniale a acestuia pentru faptele comise în timpul mandatului său.

comunicat DNA

Procurorii ancorupţie au început, miercuri, urmărirea penală faţă de Vanda Vlasov. Acesta este acuzată de instigare la fals intelectual după ce a pus doi angajaţi să elibereze adeverinţe, care nu au fost avizate de conducere, acte ce au fost folosite de tatăl său în dosarul de corupţie.

De asemenea, tot în acest dosar, anchetatorii le-au pus sub acuzare pe Cassandra Chirilă, secretară în cadrul instituţiei, şi pe Dominica Daniela Pop, asistent arbitral şef adjunct, acestea fiind acuzate de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual. Concret, procurorii arată că, pe 12 mai, Camera de Comerţ şi Industrie a României a sesizat DNA cu privire la faptul că documentele trimise către procurorii anticorupţie, din 21 martie şi până în prezent şi care poartă semnătura şi viza actualei conduceri a Camerei sunt emise fără a fi îndeplinite condiţiile legale.

Mihai Vlasov 1_SZ

Mihail Vlasov a fost eliberat din arest preventiv după ce judecătorii instanței supreme au înlocuit, pe 24 aprilie, această măsură cu cea a arestului la domiciliu şi l-au obligat pe acesta să nu părăsească locuinţa sa din Iaşi decât atunci când merge la instanţă.

Andrei Tudor