-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:15
No menu items!

DNA începe anul la fel de dezastruos. Dosarul fostului director al Loteriei Române, desființat de instanță

spot_img

Statistica deplorabilă a DNA continuă și în anul curent, după ce 2017 a fost unul plin de dezastre în instanțele de judecată, care au desființat zeci de dosare și au achitat numeroși inculpați.

Tribunalul Bucureşti a dărâmat toată construcția făcută de un procuror din secția condusă de Marius Bulancea în dosarul în care a fost trimis în judecată fostul director al Loteriei Române. Judecătorii au constatat, în 9 ianuarie 2018, neregularitatea rechizitoriului în dosarul în care fostul director al Loteriei Romane, Gheorghe Benea, şi alţi angajaţi ai companiei naţionale au fost trimişi în judecată, în septembrie 2017, de Secţia a II-a DNA condusă de procurorul Marius Bulancea, unul dintre preferaţii Laurei Kovesi, scrie Lumea Justiției

Judecătorul de cameră preliminară a acceptat cererea formulată de Cornelia Olaru, la data faptei referent în cadrul C.N.L.R. – Serviciul Achiziţii, şi a cerut DNA să remedieze neregularităţile. Tribunalul Bucureşti a stabilit că procurorii anticorupţie nu au precizat „momentul la care inculpata Olaru Cornelia a acceptat promisiunea de a primi un autovehicul, fiind menţionate 3 astfel de perioade”. La momentul trimiterii în judecată, în septembrie 2017, acest dosar a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe ca un succes în lupta anticorupţie, însă iată cât de bine s-a lucrat.

Gheorghe Benea, fost director general al Loteriei Romane, este acuzat de luare de mâţă, într-un dosar legat de trucarea unei licitaţii pentru înnoirea parcului auto al instituţiei, iar alături de acesta au fost trimişi în judecată şi alţi angajaţi ai Loteriei. 

Soluţia pe scurt: Admite cererea formulată de inculpata Olaru Cornelia privind neregularitatea actului de sesizare prin nedescrierea faptei. Respinge în rest celelalte cereri şi excepţii formulate de inculpata Olaru Cornelia şi de inculpatul Sorescu Nicolae Virgiliu. În temeiul disp. art. 345 al. 3 din C.pr.p. Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 129/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, în sensul că nu a fost descrisă clar şi precis presupusa faptă de luare de mâţă, respectiv că nu a fost precizat momentul la care inculpata Olaru Cornelia a acceptat promisiunea de a primi un autovehicul, fiind menţionate 3 astfel de perioade. 
Dispune comunicarea prezenţei încheieri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare şi în vederea comunicării judecătorului de cameră preliminară, de către procuror, dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicita restituirea cauzei, în termen de 5 zile de la comunicare. Prezenţa încheiere se comunică părţilor. Pronunţată în camera de consiliu, azi 09/01/2018

Tribunalul București
minuta

Andrei Tudor