1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 20:36
No menu items!

DNA cere spor de pedeapsă pentru Adrian Năstase. Fostul premier: „M-am gândit să renunț la cetățenia română”

spot_img

Adrian Nastase_SZ

Procurorul DNA a cerut, luni, magistraților Tribunalului Bucureşti ca la pedeapsa lui Adrian Năstase, de patru ani de închisoare, să se adauge un spor de un an, iar acesta să execute cinci ani de închisoare, după comasarea celor două sentinţe din dosarele „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”.

În timpul judecării cererii de contopire a pedepselor, avocaţii au depus la instanţă CV-ul lui Adrian Năstase, pentru a demonstra faptul că fostul premier nu are nevoie de un spor de pedeapsă pentru a fi reeducat. Apărătorii fostului premier au punctat faptul că în dosarele „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”, condamnările au fost orientate către minimum de pedeapsă pentru faptele de care Năstase a fost acuzat de procurori. Avocaţii lui Adrian Năstase au vorbit în faţa instanţei şi despre profilul socio-moral al fostului premier, arătând că a executat deja 266 de zile din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul „Trofeul calităţii”, astfel că scopul pedepsei a fost îndeplinit.

După pledoariile apărătorilor, procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a cerut ca la cea mai mare pedeapsă primită de Adrian Năstase, de patru ani de închisoare, să se adauge un spor de un an, iar acesta să execute, după comasare, cinci ani de închisoare.

De cealaltă parte, Adrian Năstase a spus că s-a gândit la un moment dat să renunţe la cetăţenia română, nemulţumit de întârzierea motivării în dosarul „Zambaccian”.

Justiţia mi-a oferit un concept de moarte civilă. M-am gândit, la un moment dat, să renunţ la cetăţenia română, însă am înţeles că nu pot face o asemenea cerere fiind în detenţie.

Adrian Năstase

fost premier

Tribunalul București se va pronunţa pe 8 mai asupra cererii de contopire a pedepselor pentru fostul premier, formulată de avocații acestuia.

Fostul premier a cerut Tribunalului Bucureşti care judecă cererea sa de contopire a pedepselor să ţină cont de faptul că, după şase ani de anchetă, a fost achitat în dosarul „Mătuşa Tamara„.

R.D.