4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:11
No menu items!

DNA cere nouă ani de închisoare cu executare pentru Cătălin Voicu

spot_img

DNA cere nouă ani de închisoare cu executare pentru Cătălin Voicu

Procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a cerut, luni, Completului de cinci judecători al Curții Supreme să-l condamne pe fostul senator Cătălin Voicu la nouă ani de închisoare cu executare şi pe fostul judecător Florin Costiniu la şase ani de închisoare cu executare.

Completul de cinci judecători a reluat luni dezbaterea recursurilor formulate de DNA, dar şi de Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic, condamnaţi în dosarul de corupţie la pedepse cu închisoarea, cu executare sau cu suspendare.

Procurorul DNA şi avocaţii susţin, la termenul de luni, pledoariile finale în dosarul de corupţie.

Procurorul a susţinut în faţa celor cinci judecători că instanţa de fond a aplicat în acest dosar pedepse prea blânde faţă de unii dintre inculpaţi. El a cerut instanţei să îl condamne pe fostul senator Cătălin Voicu la nouă ani de închisoare cu executare, pentru că este exponentul cel mai de sus în acest caz.

Acesta a susţinut că Voicu trebuie condamnat la o pedeapsă mai aspră pentru modul în care a comis faptele, având în vedere şi funcţia pe care acesta a avut-o, pentru atitudinea nesinceră şi modul disimulat şi conspirat în care a acţionat. Totodată, procurorul a arătat că fostul senator Voicu a încercat influenţarea unui martor.

În cazul fostului judecător Florin Costiniu, procurorul DNA a cerut condamnarea la şase ani de închisoare cu executare, pentru că a primejduit prestigiul justiţiei. El a precizat că pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare dispusă de instanţa de fond în cazul lui Costiniu este o condamnare prea blândă.

Înainte de pledoariile finale, avocaţii lui Cătălin Voicu au cerut instanţei să amâne judecarea cauzei pe motiv că acesta ar fi internat, luni, la Spitalul Floreasca, din cauza unor probleme cardiace. Totodată, avocaţii au prezentat instanţei şi mai multe documente medicale din care ar rezulta că Voicu a mai fost spitalizat şi zilele trecute, într-o clinică privată.

Fostul senator Cătălin Voicu trebuia să se prezinte luni la instanţa supremă pentru a fi audiat, întrucât la termenul anterior nu a putut da declaraţii pentru că i s-a făcut rău la instanţă, fiind transportat cu ambulanţa la spital.

Pe 1 iunie 2012, Cătălin Voicu a fost condamnat de un complet de trei judecători al Curții Supreme la două pedepse pentru trafic de influenţă, respectiv la patru şi cinci ani de închisoare, iar pentru fals în înscrisuri a primit o pedeapsă de un an şi două luni de închisoare. Potrivit instanţei, Voicu ar urma să execute pedeapsa cea mai mare, de cinci ani, din care judecătorii au scăzut perioada în care a stat în arest preventiv, din 30 martie 2010 până în 18 iulie 2011.

Omul de afaceri Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, un an şi două luni pentru fals în înscrisuri şi un an şi şase luni pentru fals intelectual, urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa cea mai grea, de patru ani.

Fostul preşedinte al Secţiei Civile a Curții Supreme Florin Costiniu a fost găsit vinovat de complicitate la trafic de influenţă și a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru un termen de încercare de şase ani.

Omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, judecătorii instanţei supreme suspendându-i executarea pedepsei pentru un termen de încercare de şapte ani.
Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marus Locic au stat şi ei în arest preventiv din 8 până în 12 aprilie 2010. Cășuneanu a câștigat însă procesul intentat statului român la CEDO pentru condițiile de detenție.

În acest dosar, pe 21 mai 2010, fostul senator Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

R.D.