-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:27
No menu items!

DNA cere miercuri arestarea lui Nicușor Constantinescu deoarece nu a revenit din SUA

spot_img

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că va cere, miercuri, în instanţă, arestarea preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, pentru că acesta nu s-a întors, în termenul impus de organele judiciare, din SUA, unde se află pentru a urma un tratament medical.

nicusor

Nicușor Constantinescu este sub control judiciar și i s-a permis să meargă pentru operație și tratament în SUA, în perioada 6-11 iunie. Solicitarea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv este urmarea faptului că preşedintele CJ Constanţa nu s-a întors în ţară până la 11 iunie, aşa cum dispusese instanţa.

Miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, magistrații vor lua în discuţie o contestaţie a lui Nicuşor Constantinescu împotriva unei decizii a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a stabilit, în 4 iunie, legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar în cazul său.

Tot la Curtea de Apel Bucureşti va fi luată în discuţie, joi, o contestaţie a DNA faţă de hotărârea prin care Tribunalul Bucureşti a respins propunerea procurorilor de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar faţă de şeful CJ Constanţa. Acest proces ar fi trebuit să aibă loc luni, însă el a fost amânat pentru ca apărarea să aibă timp depună în instanţă o serie de acte medicale ce ar atesta starea de sănătate a lui Constantinescu.

Nicuşor Constantinescu susţine că nu se sustrage urmăririi penale. Într-un comunicat transmis prin intermediul avocatului său, marți, Constantinescu spune că a fost operat şi se află într-un spital din SUA,pentru tratarea cancerului de prostată de care suferă şi că, până în prezent, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, urmând să înceapă radioterapia.

S.M.