-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:23
No menu items!

DNA cere din nou Senatului aviz pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea

spot_img

Procurorii DNA cer din nou senatorilor încuviințarea începerii urmăririi penale față de fostul ministru de interne, Gabriel Oprea, în dosarul deschis pe numele fostului șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă, Gheorghe Nicolae.

Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu, iar Laura Codruța Kovesi a trimis solicitarea procurorului general al României, pentru ca acesta să sesizeze Senatul.

Potrivit anchetei, la data de 13 iulie 2015, fostul ministru Gabriel Oprea, în calitate de ordonator de credite, cu ajutorul lui Gheorghe Nicolae, și a lui Gabriel-Nicolae Pavel, șeful Serviciului Juridic, a dispus suplimentarea cu 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor. „Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție”, susțin procurorii care adaugă că, în perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de interne a beneficiat de folosința exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziționat în modalitatea de mai sus.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și copii ale dosarului de urmărire penală.

Andrei Tudor