-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:58
No menu items!

DNA cere din nou arestarea primarului Romeo Stavarache

spot_img

Procurorii susțin că primarul Bacăului și ceilalți doi acuzați în cauză au încălcat condițiile de eliberare sub control judiciar, impuse inițial de instanță

Romeo Stavarache_SZ

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, precum și cei doi oameni de afaceri Liviu Cenușă și Liviu Goian, reținuți joi pentru luare de mită de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) se află marți la Curtea de Apel Bacău. Instanța judecă cererea procurorilor, potrivit căreia cei trei ar fi încălcat condițiile de eliberare sub control judiciar stabilite inițial de magistrați.

Surse judiciare citate de AGERPRES au precizat că Romeo Stavarache, Liviu Cenușă și Liviu Goian ar fi părăsit împreună, în același autoturism, sediul Poliției municipiului Bacău, în seara în care au fost eliberați, ceea ce încalcă decizia judecătorească conform căreia acestora li s-a interzis să se întâlnească după eliberarea condiționată.

Sursele citate au precizat că Stavarache s-a prezent și luni la sediul Poliției municipiului Bacău, potrivit obligației survenite ca urmare a deciziei Curții de Apel Bacău de a-l elibera sub control judiciar.

Aceasta a fost prima prezentare a lui Stavarache la poliție în cadrul măsurii de control judiciar decisă joi.

Potrivit hotărârii judecătorești, Romeo Stavarache și ceilalți doi suspecți reținuți împreună cu acesta, oamenii de afaceri Liviu Cenușă și Liviu Goian, proprietari de firme media în județul Bacău, trebuie să se prezinte la organele de cercetare sau la instanță ori de câte ori sunt chemați, să nu ia legătura unul cu altul și cu ceilalți coinculpați sau martori, să nu părăsească țara fără să anunțe și să se prezinte la poliție după un program stabilit.

Până la o soluție definitivă, pentru că hotărârea instanței a fost contestată, polițiștii băcăuani au hotărât ca primarul Romeo Stavarache să se prezinte la sediul instituției pentru supraveghere de două ori pe săptămână.

Romeo Stavarache fusese reținut joi de procurorii DNA, alături de cei doi oameni de afaceri, fiind suspectați de mai multe fapte de corupție.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2008 – 2011, Romeo Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalți doi inculpați, a pretins și primit de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani.

Astfel, la începutul anului 2008, primarul a pretins de la administratorul unor societăți comerciale să-i fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituție, valoare ce era de 38 de euro/stâlp.

R.D.