2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:01
No menu items!

DNA anchetează dosarele de insolvență deschise de Remus Borza la Hidroelectrica

spot_img

Procurorii anticorupţie au cerut Curţii de Apel Bucureşti dosarele prin care judecătorii au admis recursurile traderilor de energie şi au redeschis procedura de insolvenţă pentru Hidroelectrica

Borza Remus (3)_SZ

Mai multe dosare privind insolvenţa Hidroelectrica au fost cerute, în urmă cu două săptămâni, de Direcția Națională Anticorupție Curții de Apel București. Dosarele au fost deschise de Remus Borza, în vremea în care acesta administra compania de stat.

De exemplu, dosarul 26502/3/2012, care ar fi trebuit să se reîntoarcă la Tribunalul Bucureşti pentru rejudecare, a plecat spre DNA imediat după ce judecătorii din recurs şi-au motivat sentinţa care a dat câştig de cauză, pe 25 februarie 2014, aşa-zişilor „băieţi deştepţi”. Pe 25 aprilie, ministrul delegat pentru energie afirma că Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie.

Ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica, „manipulată” din termene

Prima motivare din şirul de 8 favorabile nemulţumiţilor arată şi de ce au câştigat traderii de energie împotriva modului în care avocatul Remus Borza a gestionat redresarea economică a companiei Hidroelectrica. Într-unul dintre dosare, spre exemplu, o contestaţie care trebuia judecată într-un termen de 5 zile a ajuns să fie respinsă după… 6 luni, ca fiind lipsită de obiect. Asta pentru că judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a considerat că planul de redresare al Hidroelectrica fusese deja acceptat şi demarat şi nu se mai justifica interesul altor datornici pentru reevaluarea condiţiilor de redresare economică. Până la respingere, judecătorul sindic s-a jucat cu termenele de contestare prin disjungeri, conexări şi preschimbări.

Nu se poate susţine că simpla trecere a timpului, cu consecinţa faptului că procedura este din ce în ce mai avansată, ar determina lipsirea contestatoarelor de interesul lor actual în formularea opoziţiilor, pentru că astfel s-ar crea un mijloc de paralizare a unor astfel de acţiuni doar prin nesoluţionarea lor cu celeritate, indiferent de motive. Mai mult, raportat la prevederile art. 32 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, mai sus expuse, se evidenţiază obligaţia judecătorului sindic de a ţine o şedinţă pentru soluţionarea opoziţiilor într-un termen foarte scurt, de 5 zile, care nu a fost respectat, prin reglementarea acestuia urmărindu-se tocmai rezolvarea prioritară şi cât mai rapidă a acestor cereri prin care se contestă chiar deschiderea procedurii insolvenţei

Dosar 26502/3/2012
motivare

Bonusul lui Remus Borza, obţinut din tertipuri la instanţă

Avocaţii traderilor au nuanţat recursul, susţinând că administratorul special (Euro Insol – Remus Borza) a cuprins în planul de reorganizare doar creanţele pe care el le-a recunoscut. Opoziţiile din 6 iulie 2012 au fost iniţial ignorate de judecătorul sindic, pentru ca apoi acestea să primească un termen în 5.09.2012, cu două luni după data limită prevăzută de lege pentru contestare. Cererile de preschimbare a termenului au primit şi ele termen în aceeaşi zi (5.09.2012), rămânând fără obiect. Contestaţiile au fost disjunse şi amânate pentru 28.11.2012, pentru ca judecătorul sindic să admită preschimbarea termenului doar pentru una dintre opoziţiile traderilor, căreia i-a fost mutat termenul din 23.01.2013, în 31.10.2012. La peste 6 luni după expirarea termenului legal, judecătorul sindic a reunit din nou toate contestaţiile, decizia de respingere fiind şi aceasta amânată din cauza unor noi probleme de procedură (cu citarea tuturor opozanţilor).

Administratorul judiciar al Hidrolectrica, firma Euro Insol, condusă de avocatul Remus Borza, a denunţat, în vara lui 2012, tocmai contractele de furnizare a energiei încheiate cu traderii cu care se judeca.

Administratorul judiciar a cerut insolvenţa companiei, motivând involuţia indicatorilor financiari, prin scăderea producţiei cauzată de secetă şi cheltuielile excesive ale societăţii, precum şi de continuarea unor contracte dezavantajoase economic pentru societate.

În realitate, opoziţiile formulate de către cele două societăţi din grup trădează o nedisimulată frustrare faţă de faptul că procedura insolvenţei a însemnat „curăţarea” Hidroelectrica de absolut toate contractele împovărătoare, cele mai oneroase pentru debitoare fiind tocmai contractele de vânzare a energiei electrice încheiate cu traderii de energie. În realitate, recurentele sunt debitoarele Hidroelectrica, iar nu invers, având în vedere faptul că prejudiciul încercat de Hidroelectrica (beneficiul nerealizat) este în relaţie directă tocmai cu imensul profit obţinut de cele două recurente din relaţiile contractuale cu Hidroelectrica

Euro Insol
întâmpinare

Firma de insolvenţă a avocatului Remus Borza a primit anul trecut, în iunie, un comision de succes de 2,2 milioane de euro pentru ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica. La acastă sumă s-a adaugat şi 50.000 de euro, tariful pentru fiecare lună din cele 12 de insolvenţă în care firma Euro Insol a „ţinut frâiele” companiei de stat. Compania de lichidatori condusă de Remus Borza are contracte exclusive notariale cu fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu, aşa cum Sursa Zilei a relatat în urmă cu un an.

Remus Borza a fost audiat deja la DNA, anul trecut, în dosarul privind mita de la Hidroelectrica.

Mihaela Chiper