-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:27
No menu items!

DNA a extins ancheta în cazul lui Adrian Severin

spot_img

DNA a extins ancheta în cazul lui Adrian Severin

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au extins cercetările în dosarul de corupţie al lui Adrian Severin, pe care l-au pus sub acuzare și pentru folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea.

DNA a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că procurorii au extins cercetările în dosarul în care faţă de europarlamentarul Adrian Severin se fac acte de urmările penală pentru luare de mită şi trafic de influenţă. În această cauză, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Severin pentru o nouă infracţiune, respectiv cea de „folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit ordonanţei de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în perioada 2007 – 2010, Adrian Severin „a folosit şi a prezentat în Parlamentul European documente, declaraţii false sau inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 şi 09 iulie 2008)”.

Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanţă încheiate cu şase societăţi comerciale româneşti, „înfiinţate cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanţă”, susţin procurorii DNA.

„În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European”, notează procurorii în documentul citat. În această cauză se fac acte de urmările penală şi faţă de alte persoane, subliniază anchetatorii.

DNA a mai precizat că, pentru a soluționa dosarul deschis pe numele lui Adrian Severin, a cerut parlamentului european documente originale și informații. „La data de 30 ianuarie 2013, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis o scrisoare preşedintelui Parlamentului European prin care au reiterat solicitarea de a le fi puse la dispoziţie o serie de documente relevante pentru instrumentarea cauzei penale referitoare la învinuitul Adrian Severin, membru al Parlamentului European”, se precizează în comunicatul DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat că solicitarea iniţală a fost trimisă la data de 23 ianuarie 2012, dar a primit doar un răspuns parţial. Ca urmare, pe 25 septembrie 2012, DNA a trimis o nouă scrisoare prin care a cerut Parlamentului European transmiterea anumitor documente în original şi a unor informaţii esenţiale pentru soluţionarea cauzei.

R.D.