6.5 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024 - 3:24
No menu items!

Dispozitiv destinat incendierii unei maşini, anihilat la Târgu Mureș

spot_img
Dispozitiv destinat incendierii unei maşini, anihilat la Târgu Mureș
foto: jurnaldeziarist.blogspot.com

Echipa pirotehnică a Serviciului Român de Informaţii Mureş a anihilat, joi, un dispozitiv artizanal electric plasat sub o maşină, în zona cartierului Tudor din Târgu Mureş, care era destinat incendierii autoturismului.

Dispozitivul a fost observat de proprietară la roata din spate a maşinii, care fusese stropită iniţial cu benzină.

“La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, alături de specialişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş şi Serviciului Român de Informaţii Mureş. După primele verificări, s-a stabilit că este vorba despre un dispozitiv artizanal care avea ca scop, cel mai probabil, incendierea autoturismului. Dispozitivul a fost anihilat de specialiştii SRI, fără a se pune în pericol siguranţa vreunei persoane. În acest moment se efectuează cercetarea la faţa locului, urmând a se continua activităţile specifice pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de incident”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Mureş.

Potrivit specialiştilor, dacă roata maşinii ar fi trecut peste acest dispozitiv, care nu poate fi numit bombă artizanală neavând capse pirotehnice, maşina ar fi luat foc.

Procurorii DIICOT continuă cercetările în acest caz.

A.V.