-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:31
No menu items!

Dispar cabinetele veterinare din orașe

spot_img

Ministerul Sănătăţii interzice funcţionarea clinicilor la mai puţin 30 de metri de casele de locuit

vet

Un ordin al ministrului sănătăţii, publicat la sfârşitul lunii februarie în Monitorul Oficial, înăspreşte normele igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei. Noul ordin stabileşte distanţe mai mari între zonele de locuit şi sursele cu potenţial poluator. Printre aceste pericole, s-ar număra, conform ordinului semnat de Eugen Nicolăescu, şi clinicile veterinare, care nu mai au voie să funcţioneze la mai puţin de 30 de metri de locuinţe. 

România a cunoscut până acum mai multe scandaluri privind modul în care sunt gestionate deşeurile periculoase. Cu toate acestea, într-un singur caz autorităţile i-au tras la răspundere penală pe poluatori. S-a întâmplat în 2010, când pe teritoriul a trei judeţe (Călăraşi, Ilfov, Dâmboviţa) au fost găsite deşeurile chimice (inclusiv cianuri şi mercur) abandonate de administratorii unor firme de colectare care practicau preţuri de dumping. Depozitele de materiale periculoase continuă însă să funcţioneze foarte aproape de zonele locuite, în timp ce altele sunt organizate clandestin fără ca „vecinii” să fie pe deplin conştienţi de riscurile la care sunt expuşi.

Conform unui ordin al Ministerului Sănătăţii care îl înlocuieşte pe cel similar din 1997, niciunul dintre cele peste 300 de depozite de materiale periculoase şi nepericuloase nu mai are voie să funcţioneze la mai puţin de un kilometru de zonele de locuit. Pe aceste criterii, doar o parte dintre firme vor putea supravieţui, întrucât costurile de amenajare în zone extravilane sunt sensibil mai mari. În viziunea ministerului Sănătăţii însă, incineratoarele pentru deşeuri medicale sau periculoase nu sunt la fel de riscante pentru populaţie, prin urmare acestora li s-a impus o distanţă minimă de 500 de metri de la cea mai apropiată locuinţă.

Cea mai curioasă dintre interdicţii priveşte soarta spitalelor şi clinicilor veterinare, care nu mai au voie să funcţioneze la mai puţin de 30 de metri casele de locuit.

Conform aceluiaşi ordin, nu au voie să funcţioneze adăposturi pentru animale comunitare la mai puţin de 100 de metri de locuinţe, iar clinicile veterinare trebuie amenajate la o distanţă de cel puţin 30 de metri de case.
Cele mai mai dure reglementări au fost stabilite în domeniul colectării deşeurilor periculoase şi nepericuloase.

Spitale, clinici veterinare: 30 m
Adăposturi pentru animale, inclusiv comunitare: 1000 m
Depozite controlate de deşeuri periculoase şi nepericuloase: 1.000 m
Incineratoare pentru deşeuri periculoase şi nepericuloase: 500 m
Crematorii umane: 1.000 m
Autobazele serviciilor de salubritate: 200 m
Staţie de preparare mixturi asfaltice, betoane 500 m
Depozitele de combustibil, fier vechi şi ateliere de tăiat lemne: 50 m
Parcuri eoliene: 1.000 m
Parcuri fotovoltaice: 500 m
Cimitire şi incineratoare animale de companie: 200 m
Cimitire umane (în cazul obiectivelor care dispun aprovizionare cu apă din sursă proprie): 50 m
Rampe de transfer deşeuri: 200m

Ordinul Ministerului Sănătăţii completează astfel chiar şi Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, o lege care trage la răspundere inclusiv firmele generatoare de deşeuri în cazul în care nu urmăresc soarta materialelor periculoase pe care le dau în custodia altor operatori pentru a fi distruse.

Mihaela Chiper