-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:59
No menu items!

Discuții la nivelul NSA cu privire la o posibilă amnistie pentru Snowden, dacă nu va divulga restul informațiilor sustrase

spot_img

Edward-Snowden

Agenția de Securitate Națională a SUA (NSA) analizează o posibilă amnistie pentru fostul său angajat Edward Snowden, în cazul în care acesta nu va divulga restul informațiilor sustrase, potrivit unui agent al agenției însărcinat cu evaluarea prejudiciilor provocate de dezvăluirile făcute de Snowden cu privire la programele de supraveghere electronică, informează RIA Novosti și AFP.

„Părerea mea personală este că are sens să vorbim despre o astfel de posibilitate. În acest caz, aș avea nevoie de garanții că datele rămase vor fi în siguranță, iar exigențele mele referitoare la aceste garanții vor fi extrem de ridicate. Nu se vor limita la o promisiune din partea sa”, a declarat Rick Ledgett, într-un interviu acordat în cadrul emisiunii „60 de minute” pe canalul CBS, ce urmează să fie difuzat duminică. 


Snowden se află în prezent în Rusia, unde în vară a primit azil pentru un an, dar este urmărit în continuare de SUA pentru spionaj, după sustragerea a circa 1,7 milioane de documente secrete. 


Aproximativ 58.000 dintre ele au fost încredințate până acum presei, conform redactorului-șef al cotidianului britanic The Guardian.

Potrivit NSA, Snowden ar dispune în acest moment de 1,5 milioane de documente secrete pe care nu le-a dat încă publicității.

Posibilitatea unei amnistii pentru Snowden este respinsă însă de directorul NSA, generalul Keith Alexander, care a fost de asemenea intervievat în cadrul emisiunii „60 de minute”.

„Este ca și cum cineva ar lua ostatici 50 de oameni, dintre care ar împușca 10, iar apoi ar spune: Îi eliberez pe restul 40 dacă îmi acordați o amnistie completă!” — a rezumat acesta.

A.V.