-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:42
No menu items!

Directorul Spitalului de Arşi din Capitală şi alţi opt medici au fost reţinuţi UPDATE

spot_img

  • UPDATE

Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că la Spitalul de Arşi din Capitală nu sunt, cel puţin deocamdată, probleme privind acoperirea urgenţelor, după reţinerea a nouă medici, însă analizează ce soluţii ar exista în cazul în care situaţia va deveni critică.

Am trimis acolo Direcţia de Sănătate Publică încă de vineri şi mi s-a comunicat că, deocamdată, unitatea sanitară se încadrează în parametri. Analizez, însă, împreună cu profesorul Ioan Lascăr (şeful Secţiei de chirurgie plastică, reparatorie şi arsuri de la Spitalul Floreasca – n.r.) ce soluţii ar exista în cazul în care vor apărea situaţii de urgenţă care să necesite personal medical suplimentar.

Nicolae Bănicioiu

ministrul sănătăţii

Nouă medici – între care managerul Spitalului de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Capitală, Vitalie Stan – şi o angajată a unei clinici private au fost reţinuţi de procurori, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în dosarul privind operaţiile estetice decontate ilegal de la stat.

Surse judiciare au precizat că cei opt medici reţinuţi alături de doctorul Vitalie Stan sunt: şeful Secţiei de Chirurgie Plastică a spitalului, Nicolae Antohi, Aurelia Isac, Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Elena Cristina Isac.

Cei zece reţinuţi în dosar vor fi prezentaţi, sâmbătă, magistraţilor Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă.

R.D.