Directorul general al Regiei Autonome de Transport București, Adrian Câmpurean, și-a înaintat demisia din funcție miercuri seară, informația fiind confirmată chiar de acesta.
„Principalul motiv pentru care mi-am înaintat demisia Consiliului de Administraţie este subfinanţarea Regiei şi, în cazul acesta, eu consider că nu pot să asigur managementul, nu pot să îndeplinesc bugetul când am o alocare cu 25% mai mică decât cea pe care am solicitat-o”, a declarat Adrian Câmpurean.
El a precizat că proiecţia bugetului pe 2013 s-a aprobat în luna mai, demisia sa din funcţie fiind înaintată în urmă cu mai mult de o lună.
„Eu am înaintat prima dată cererea de renunţare la mandat în urmă cu o lună şi ceva. Am fost solicitat să mai rămân şi am mai rămas o lună, iar la următorul Consiliu de Administraţie am primit acordul”, a explicat Câmpurean.
Interimatul RATB este asigurat, începând de miercuri, 24 iulie, de către Valeriu Bunea.
Lucian Mera