-1.1 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024 - 10:47
No menu items!

Directorul RAAPPS, cercetat de DNA. Ce avere are Gabriel Surdu. Șeful RAAPPS a fost reținut. UPDATE

spot_img

Procurorii anticorupție au percheziționat sediul RAPPS

Surdu Gabriel

UPDATE 18:05

Procurorii DNA l-au reținut pe directorul RAAPPS, Gabriel Surdu, pentru 24 de ore, urmând a-l prezenta, joi, instanței, cu propunere de arestare.


Procurorii DNA fac percheziții, miercuri, la sediul central al Regiei Autonome Administrația Patrimonului și Protocolului de Stat, precum și la domiciliile unor oameni de afaceri.

Potrivit surselor judiciare, în acest caz este implicat directorul general al RAAPPS, Georgian Gabriel Surdu. De asemenea, este vizat și un om de afaceri, interpus al lui Surdu. Ancheta a pornit, se pare, de la denunțul fostului președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, cercetat și el de DNA.

Potrivit anchetei, în vara anului 2013, Gabriel Surdu i-a cerut președintelui Consiliului Județean Buzău să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări în județul Buzău pentru firma CONSTRUCT CO GROUP SRL. Bîgiu a fost de acord și l-a sprijinit să obțină un contract de lucrări pentru respectiva firmă, în comuna Ghergheasa, urmând să primească 8% din valoarea contractului.

CONSTRUCT CO GROUP SRL era condusă în fapt de Surdu printr-un intermediar – Horaţiu Daniel Vidan Popa.  Bîgiu l-a prezentat pe acesta  primarului localităţii Ghergheasa, iar, la data de 21 mai 2014, între Primăria Ghergheasa şi Construct CO Group S.R.L., administrată de Vidan, a fost încheiat contractul de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local şi reţea publică de canalizare şi staţie de epurare în comuna Ghergheasa, jud. Buzău”, în valoare de 48.678.773 lei (10.977.780 euro).

În cursul zilei de miercuri, toți cei implicați vor fi audiați la DNA.

Soția directorului RAAPPS este deputata PNL de Călărași Raluca Surdu, fost consilier juridic la RAAPPS din 2006 până în 2012, când a fost intrat în Parlament.

Potrivit declarației de avere, Gabriel Surdu deține șase terenuri, dintre care cinci sunt agricole, iar unul, intravilan. Cinci au fost cumpărate, unul dintre cele agricole fiind obținut prin restituire. Terenurile agricole însumează 54 de hectare, fiind situate în județele Ilfov, Buzău și Brăila. Terenul intravilan se află în Buzău și are o suprafață de două hectare. În plus, Surdu are două vile de câte 200 mp și un apartament de 100 mp, toate cumpărate. Directorul RAAPPS are două depozite bancare totalizând 1,3 milioane de lei și spune că a împrumutat o persoană cu 15.000 de euro. Din depozitele bancare Surdu a încasat o dobândă de 65.000 de lei.  Gabriel Surdu mai declară și un ski jet Bombardier și o barcă cu motor Malibu, ambele cumpărate în 2013.

Andrei Tudor