-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:47
No menu items!

Directorul general al Tarom, suspendat din funcție

spot_img

Administratorii Tarom au decis vineri să-l suspende din funcţie, începând din 22 martie, pe directorul general al companiei, Christian Edouard Heinzmann, ca urmare a unor deficienţe de management. Anunțul a fost făcut de ministrul transporturilor, Dan Costescu.

„Consiliul de Administrație (al Tarom – n.r.) m-a informat, pentru că analizând raportul de la Autoritatea Aeronautică au constatat suspendarea directorului general din funcția de accountable manager, ceea ce înseamnă că, după regulile aviației, acest manager trebuia să asigure resursele financiare și cele de personal pentru îndeplinirea misiunii companiei. Termenul pe care l-a dat Autoritatea Aeronautică este 22 (martie- n.r.). Deci, până atunci directorul general încă deține această funcție, dar cu această dată, cu data de 22, nu va mai putea să o îndeplinească. Sunt lucruri privind nerealizarea bugetului de venituri şi cheltuieli: în loc să aibă 8 milioane de lei pierderi, au avut 41 de milioane. Asta în condiţiile în care anul trecut preţul cherosenului a scăzut spectaculos. Dacă nu era nici acest avantaj, aveam un dezastru”, a afirmat Costescu.

Ministrul a adăugat că şi Corpul de control a sesizat diverse deficienţe la Tarom.

„1.500 de zile în care personalul a fost în concediu medica – este o indisciplină. Am cerut lămuriri cu pivire la paşii următori. Lunea viitoare, în 3 zile, se reuneşte Consiliul de Administrație şi se ia o decizie finală privind viitorul companiei. Deciziile trebuie luate rapid”, a mai spus Dan Costescu.

Ministrul transporturilor a subliniat că activitatea Tarom se desfăşoară normal. „Poate vor fi unele întârzieri, dar nu va fi afectată siguranţa zborurilor”, a arătat el.

Heinzmann şi-a început mandatul la Tarom pe 19 noiembrie 2012, semnând un contract pentru patru ani.

R.D.