-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:56
No menu items!

Directorul general al ADR Nord-Est, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

spot_img

Constantin Apostol

Directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Acesta este acuzat că a înlesnit unei firme obținerea pe nedrept de fonduri europene, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu.

Constantin Apostol a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare de Judecătoria Bacău, pentru complicitate la folosire ori prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Constantin Apostol şi alte trei persoane cu funcţii de conducere în ADR Nord-Est şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi nu au semnalat neregularităţile pe care le-au constatat în urma derulării procedurilor de accesare a fondurilor europene.

În acest fel, aceştia ar fi înlesnit obţinerea pe nedrept de către societatea Inter Print SRL Bacău a sumei de 689.581,47 lei, provenită din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Procurorii susţin că, până în luna martie 2008, SC Inter Print SRL Bacău a avut ca unic asociat şi administrator pe Gabriela Ciubotariu, care a cesionat părţile sociale unei persoane apropiate, respectiv menajera locuinţei sale.

Aceasta a devenit şi administratorul respectivei firme, iar Gabriela Ciubotariu şi-a atribuit funcţia de director general.

Lucian Mera