2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:21
No menu items!

Directorul ESM: Criza din UE nu s-a încheiat, uniunea bancară trebuie dusă la capăt

spot_img

Directorul ESM: Criza din UE nu s-a încheiat, uniunea bancară trebuie dusă la capăt

Criza economică din Uniunea Europeană nu s-a încheiat, în pofida revenirii pe creștere economică, iar statele din Zona Euro mai au multe de făcut pentru a-și crește competitivitatea, a afirmat Klaus Regling, directorul general al Mecanismului de Stabilitate Europeană (ESM).
”Este important să subliniem că nu s-a terminat criza. Cea mai bună soluție pentru statele din acest program este să rămână pe această cale: la nivel național, ajustările necesare trebuie continuate. La nivelul Zonei Euro, toate statele trebuie să se supună noilor reguli de coordonare a politicilor economice. Iar la nivel european, componentele diferite ale uniunii bancare ar trebui să fie duse la capăt cu determinare”, a declarat Regling, într-un interviu pentru site-ul Parlamentului European.

ESM este fondul de intervenție folosit pentru finanțarea statelor din Zona Euro, pus în funcțiune în contextul crizei financiare și economice, cu o valoare de 500 de miliarde de euro.

Primele trei economii ca mărime din Zona Euro – Germania, Franța și Italia – sunt principalii parteneri comerciali ai României.

Regling a mai spus că situația actuală în statele care s-au împrumutat prin ESM – Irlanda, Grecia, Portugalia – este dureroasă pentru cei care au rămas fără locuri de muncă sau cu pensii reduse. ”Alte soluții ar fi fost nesustenabile și chiar mai dureroase pentru populație”, a mai spus Regling.

Vlad Bârleanu