3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:17
No menu items!

Directorul de la TAROM, Dragoș Munteanu, trebuie să explice de ce lipsesc bunuri de zeci de mii de euro

spot_img

Munteanu_TAROM

După demiterea directorului tehnic al TAROM, Eugen Nicolescu, în urma scandalului provocat după recepția aeronavei Airbus A 310, care a stat șase luni în reparații, dar a fost adusă tot defectă țară, conducerea companiei aeriene va demara un amplu control la departamentul Inflight (servicii la bordul aeronavelor), condus până la începutul acestui an de Dragoș Munteanu, din cauza lipsei unor obiecte de inventar de zeci de mii de euro.

După preluarea departamentului Inflight, directorul general adjunct al companiei TAROM, Laurențiu Mezei, a cerut un inventar legat de serviciile la bordul aeronavelor, achiziții și lucrări în valoare de aproximativ 4 milioane de euro în 2013.

Sursa Zilei a dezvăluit faptul că Dragoș Munteanu a avut grijă să cheltuiască, anul trecut, milioane de euro pe mâncare, uniforme, saci de plastic, cărucioare, pahare de coniac, farfurii de porțelan, umerașe, bețișoare de cocktail și periuțe de unghii pentru stewardese.

Surse avizate din Ministerul Transporturilor ne-au declarat că în magazia TAROM lipsesc pături în valoare de aproximativ 40.000 de euro. „Inventarierea bunurilor din magazia TAROM este departe de a fi finalizată. După primele zile s-a constat că lipsesc pături în valoare de aproximativ 40.000 de euro. Conducerea TAROM a constatat că angajații Serviciului Inflight, de cele mai multe ori, nu au completat documentele de livrare cu ce s-a consumat și marfa retur”, ne-au declarat sursele citate.

Conducerea TAROM nu ne-a răspuns întrebării legate de rezultatele inventarului după ce directorul Laurențiu Mezei a preluat departamenul Inflight.

Ștefan Etveș