Fostul director general al Romgaz Marcel Adrian Piteiu a demisionat din funcţia actuală, de director al Direcţiei de explorare, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că s-a aflat în conflict de interese.
„În 6 februarie 2013, domnul Marcel Adrian Piteiu a fost eliberat din funcţia de director direcţia explorare în urma demisiei depuse de acesta, fiind la dispoziţia societăţii”, se arată într-un comunicat de miercuri al Romgaz.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunţat miercuri că a constatat că Piteiu a fost în conflict de interese. În plus, inspectorii de integritate au arătat că există indicii privind comiterea de către Adrian Piteiu a unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, după ce acesta ar fi încheiat contracte cu o firmă la care a fost administrator şi care a obţinut beneficii de peste 66 milioane de lei (peste 15 milioane de euro).
Potrivit Codului Penal, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
ANI a sesizat procurorii cu privire la posibila săvârşire de către Marcel Adrian Piteiu a infracţiunii de conflict de interese, precum şi a infracţiunilor asimilate celor de corupţie.
R.D.