3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 14:08
No menu items!

Director de la CNAIR, reţinut de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă

spot_img

Florea Dascălu, director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost reţinut de procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus începerea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 octombrie 2022, a suspectului Florea Dascălu, director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, în formă continuată și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, a transmis, duminică, DNA.

În ordonanța procurorilor se arată că, în perioada mai – 22 octombrie 2022, Florea Dascălu, în calitatea sa de director, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să își exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității comerciale a administratorului respectiv (câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire). Tot în contul sumei menționate și al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziția aceluiași administrator mai multe date nedestinate publicității, informații menite să îi asigure câștigarea unor licitații organizate de CNAIR, potrivit DNA.

„Astfel, pentru demersurile descrise, suspectul Florea Dascălu ar primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante”, mai arată DNA.

El va fi prezentat, duminică, Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

                                                                                                                   Adina Silav