1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:02
No menu items!

Directoarea Spitalului din Urziceni, amendată cu 4.000 de lei. Numită politic de PNL, nu are pregătire medicală. Soțul, demis din ANPC din cauza băuturii

spot_img

Directorul Inspecţiei Sanitare de Stat, Maria Mioara Comana, a declarat, luni, în conferinţa de presă de la Ministerul Sănătății, care sunt rezultatele preliminare ale controlului de la spitalul din Urziceni. Ea aprecizat că directoarea spitalului a fost amendată cu 4.000 de lei, suma maximă ca persoană fizică. Aceeași amendă a fost primită și de asistenta care se afla de gardă când a sosit femeia aflată în travaliu și care apio a născut pe trotuar.

„La solicitarea domnului ministru al Sănătăţii, doi colegi de-ai mei au efectuat un control la Spitalul Municipal Urziceni. S-a constatat că acolo există în structura spitalului o secţie de obstetrică-ginecologie cu 25 de paturi şi cinci de neonatologie. Nu există medic nici de neonatologie, nici de obstetrică-ginecologie şi nici măcar medic anestezist după orele 15. Pacienta care s-a prezentat la spital a venit cu maşină proprietate personală. A ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe, unde înţeleg că a fost văzută de către o doamnă asistent. În mod normal, conform Ordinului 1706, doamna asistent trebuia să solicite investigaţii din partea medicului de gardă. Medicul de gardă nu a fost chemat, timp în care doamna asistent s-a gândit să sune la 112 ca să solicite transferul interclinic al pacientului. Menţionez că, într-adevăr, spitalul avea un protocol conform Ordinului 1091 din 2006 privind transferul interclinic al pacienţilor de la spitalele cu competenţe reduse la spitalele cu competenţe terapeutice mai mari”, a explicat Maria Mioara Comana.

Directorul Inspecţiei Sanitare de Stat a mai anunţat ce sancţiuni au fost date în acest caz, menționând că managerul spitalului, dar și asistenta care a primit-o pe femeia însărcinată fără a solicita medicul de garsă, au fost amendate cu 4.000 lei, fiecare:

“Pentru toate aceste lucruri, colegii mei au sancţionat managerul spitalului pentru neorganizare cu 4.000 de lei. Menţionez că sancţiunea este maximă ca persoană fizică. O să mă întrebaţi de ce sancţiunea nu este mai mare. Există şi sancţiune de 30.000 de lei, dar asta ar trebui să o dai spitalului şi efectiv banii să-i luăm din propriul buzunar sau din medicamentele bolnavilor ca să plătim o asemenea amendă. A fost sancţionată doamna asistent care nu a respectat procedurile de examinare şi investigare să solicite medic, tot cu 4.000 de lei. Şi medicul de gardă pentru că nu şi-a îndeplinit atribuţiile”, a explicat Maria Mioara Comana, care a precizat că directorul medical al spitalului a intrat în concediu medical şi s-a internat într-un spital.

Daniela Elena Ianuș  este, din 2017, managerul Spitalului Municipal din Urziceni. Ea nu are nici un fel de pregătire medicală sau de management medical. Aceasta este expert contabil și a fost directoare economică la firma pe care o deține, Agroman Com SRL. A devenit manager al spitalului din Urziceni pe filieră politică (PNL).

Ea a fost consilier local PNL, în mandatul 2012-2016, iar apoi a fost numită la conducerea spitalului.

Soțul acesteia, Cornel Ianuș, comisar șef adjunct la Protecția Consumatorului a fost prins, în septembrie 2019, de superiorii săi de la ANPC că era băut la birou. Rezultatul indicat de aparatul etilotest a fost de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducerea ANPC a decis destituirea comisarului.

Potrivit declarației de avere a soției sale, Cornel Ianuș este acum profesor la Liceul Tehnologic „Sfânta Ecaterina” din Urziceni. Cei doi au împreună o fiică.

D.Constantin