-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:53
No menu items!

Diplomat austriac: România trebuie să fie mai competitivă pe piaţa internaţională

spot_img

Camera de Comerț și Industrie a României și Camera de Comerţ Federală a Austriei au organizat, marți, conferinţa „CSR şi Conformitate”, la sediul CCIR.

La eveniment au participat Mihai Dărăban, preşedintele CCIR, preşedintele executiv al BCR România Thomas Spurny, Consilierul Comercial al Ambasadei Austriei la Bucureşti, Rudolf Lukavsky, Gerhard Reiweger, Ambasadorul Austriei în România şi Richard Schenz, vicepreşedintele Camerei Economice a Austriei.

Au fost discutate atât particularităţile responsabilităţii sociale corporatiste, etapele conformităţii corporatiste care ar trebui să fie luate în considerare pentru minimizarea riscurilor de răspundere corporativă, pentru înţelegerea dinamicii dintre teorie şi practică şi cât de important este ca o corporaţie să deţină obiective de CSR, cât şi parteneriatele economice dintre Austria şi România. A fost menţionat faptul că în România există 6974 de companii cu capital austriac (care însumează aproape 5 miliarde de euro).

Richard Schenz nu a ezitat să vorbească despre cei aproape 75.000 de români din Austria, care contribuie la buna desfăşurare a activităţilor economice, în special în întreprinderile mici şi cele mijlocii.

Rudolf Lukavsky a subliniat necesitatea României de a creşte competitivitatea pe piaţa internaţională şi faptul ca responsabilitatea socială corporativă poate juca un rol crucial în succesul pe termen lung al mediului economic românesc.

Întrebat de discrepanţa dintre pregătirea elevilor şi cererea pieţei de muncă, preşedintele CCIR a învinuit sistemul de învăţământ, deoarece „spre exemplu, la Mioveni, unde industria constructoare de maşini este în floare, elevii sunt pregătiţi pentru tăierea şi prelucrarea lemnului, iar în alte oraşe, unde se exploatează lemnul, elevii sunt pregătiţi pentru industria constructoare de maşini. Cunosc directori care au angajat oameni în vârstă de 55 de ani, pentru ca nu au avut altă opţiune, nu au găsit pe altcineva cu pregătirea respectivă”.

La finele conferinţei, Rudolf Lukavsky i-a dăruit lui Mihai Dărăban o cutie cu produse de panificaţie fabricate în România de o firmă austriacă.

Octavian Cătuşanu