-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:29
No menu items!

Diplomaţi cu dedicaţie. Ce copii „celebri” ar putea intra în Corpul diplomatic Ministerul de Externe

spot_img

Copii de politicieni sau oameni de afaceri, urmaşii unor angajaţi de frunte ai MAE, dar şi rudele unor miniştri ar putea reprezenta interesele României peste hotare

mae_externe

Numele Niţă, Biriş, Gheorgiaş, Şerbănescu sunt câteva dintre coincidenţele din lista privilegiaţilor care ar putea vedea lumea pe banii statului român, începând din acest an.

Luiza Ramona Niţă, Bogdan Ovidiu Biriş, Ioana Gheorghiaş şi Radu Mihai Şerbănescu reprezintă categoria de succes a rudelor lor deja bine-cunoscute: un fost ministru al Economiei (tatăl Constatin Niţă), un avocat de succes – consilier onorific al ministrului Justiţiei (Gabriel Biriş), administratorul unic al firmei Teldrum (tatăl Mugurel Gheorghiaş) şi unul dintre cei mai vechi angajaţi din MAE – organizator al turneului internaţional de şah de la Externe (tatăl Radu Şerbănescu).

Tudy, iubitul Oanei Zăvoranu, lăsat pe afară din listele noilor diplomaţi MAE

Pe listele afişate de MAE sunt 74 de câştigători ai primelor etape din concurs, din cele 830 de candidaturi admise în această vară de comisia special organizată la nivelul MAE. Criza generată de organizarea alegerilor în Diaspora a fost unul dintre motivele pentru care concursul de reînnoire a garniturii de diplomaţi a fost la un pas de anulare, rezultatele fiind afişate chiar în ultima zi legală. Pentru că în luna decembrie nu mai avea cine să semneze ordinul de organizare a probelor conform calendarului, câţiva dintre candidaţii cu pretenţii s-au retras. Printre aceştia şi soţia consilierului pe probleme externe al preşedintelui Traian Băsescu (Alina Mănoiu). Alţii, precum Ioan Alexandru Pogea (fiul lui Gheorghe Pogea), Tudor Tim Ionescu (Tudy – stagiarului europarlamentarului Cristian Buşoi), Grigore Buda (fratele europoarlamentarului Daniel Buda), Ion Vişoiu (consilierul ex ministrului Titus Corlăţean), Alexandra Laura Benea (fiica fostului şef al Loteriei Române Dragoş Bedea) sau Radu Cătălin Mardare (consul la Sevilla, fost prefect de Bacău),au picat ultima probă – cea scrisă.

Specialiştii consultaţi de Sursa Zilei au declarat că tocmai această ultimă etapă a  selecţiei organizate de Ministerul de Externe a avut nivelul unui examen de bacalaureat, unul dintre cele mai bine punctate subiecte fiind cel de redactare a unei scrisori diplomatice, lucru care i-a avantajat evident pe cei deja familiarizaţi, ca stagiari/consuli numiţi politic ori alte categorii de angajaţi de la Externe, cu astfel de formalităţi.

Spuma noii diplomaţii are culoarea roşie

Teoria a fost confirmată şi de faptul că printre cei 74 de câştigători se regăsesc mai mulţi actuali angajaţi ai ministerului. Ei sunt cei care au ştiut cel mai bine textul Tratatului cu UE, care deşi este disponibil on-line în mod gratuit, a primit propria referinţă bibliografică în cadrul concursului. Mai exact, directorului juridic din MAE Ioan Gâlea şi-a recomandat propria carte ca lectură obligatorie, de cumpărat pentru candidaţi (Gâlea, Ion, Tratatele Uniunii Europene. Comentarii și explicații, Editura CH Beck, Bucureşti, 2012;), alături de alte trei titluri pe alte teme de interes pentru diplomaţie.

Ioan Gâlea este urmaşul lui Adrian Năstase la catedra Facultăţii de Drept, unde îl are ca asistent pe chiar unul dintre câştigării aflaţi pe lista scurtă a MAE – Mihai Radu Şerbănescu. Cu alte cuvinte, elitele generează elite, Mihai Radu Şerbănescu bătându-şi şeful (pe Ioan Gâlea) la concursul internaţional de şah organizat la MAE în 2012, de tatăl său – Radu Şerbănescu. Ioan Gâlea este el însuşi un fiu celebru – al prefectului PSD de Iaşi din Guvernarea Năstase şi persoana cu referinţele juridice implicată de MAE în organizarea alegerilor din Diaspora.

Mihaela Chiper