1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 20:07
No menu items!

Din minunile Sfintei Cuvioase Parascheva

spot_img

În timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala mitropolitană, unde se păstrează moaştele Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz.

      Însă câte minuni a săvârşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi până acum săvârşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covârşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o. 

Nenumărate sunt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de când ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar câteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:

           Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

           O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzându-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează până astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvântat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrânii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajute Preacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!

           În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.

           Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sunt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită “cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare”.

           Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe când oamenii aşteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrâne din Focşani. Văzând lume multă, au zis preotului de la raclă: “Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rând şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat”. “Dumnezeu să vă binecuvânteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!”. În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfânt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfânta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătâi ca mai înainte. Iată cât de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

           Sfânta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara târziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.