-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:06
No menu items!

Din ce a crescut profitul UniCredit Țiriac Bank cu 18% în primul trimestru

spot_img

UniCredit Țiriac Bank vrea să împrumute 500 mil. lei prin obligațiuni pe 5 ani

Profitul net consolidat după interesul minoritar al UniCredit Țiriac Bank și UniCredit Consumer Financing a crescut cu 18% în primul trimestru din 2014 comparativ cu intervalul similar al anului trecut, până la 72,1 milioane de lei (16 milioane de euro). Veniturile operationale au atins nivelul de 375 milioane de lei (+0,5% comparativ cu primul trimestru din 2013), fiind susținute de creșterea cu 9% a veniturilor nete din comisioane și de evoluția pozitivă a veniturilor obținute din tranzacționare.

Cheltuielile operaționale s-au plasat la 178 de milioane de lei, în urcare cu 4%, ceea ce a condus la obținerea unui profit operațional de 197 de milioane de lei, în scădere cu 2,5%. Provizioanele aferente riscului de credit au înregistrat o scădere de 11%, până la 112 milioane de lei.

Indicatorii financiari, calculați după interesul minoritar, reflectă o evoluție pozitivă în primul trimestru: rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a atins nivelul de 10,0%, în vreme ce rentabilitatea activelor (ROA) s-a plasat la 1,1%. Raportul dintre costuri și venituri a fost 47,4%, în scădere cu 1,3% față de finalul anului 2013. Rata de acoperire cu provizioane a creditelor din bilanț a crescut față de finalul anului 2013, atingând nivelul de 10,7%.

Volumul activelor a fost de 25,9 miliarde de lei (5,8 miliarde de euro) la 31 martie 2014. Portofoliul de credite s-a restrâns cu 2,5% față de finalul anului 2013, până la 18,3 miliarde de lei (20,4 miliarde de lei incluzând creditele externalizate), influențat de cererea de credit apatică la nivelul pieței.

Volumul veniturilor generate de facilitățile de credit dedicate proiectelor cu finanțare nerambursabilă (europeană și națională) a crescut cu peste 50% în primul trimestru al anului 2014 față de valoarea înregistrată în perioada similară din 2013 (de la 1,7 milioane de lei în primele trei luni ale anului anterior, la 2,6 milioane de lei în trimestrul întâi al anului 2014), în condițiile în care a crescut și volumul utilizărilor de credite (până la 330 de milioane de lei față de 276 de milioane de lei).

Depozitele atrase de la clientelă s-au plasat la 13,6 miliarde de lei la finalul lui martie 2014. Raportul dintre credite și depozite a fost de 135%. Banca se situează cu mult peste limitele impuse de Basel III, atât în ceea ce privește rata adecvării capitalului (14,12%), cât și rata fondurilor proprii de nivel I de bază (13,5% versus 4,5% nivelul reglementat).

UniCredit Țiriac Bank a încheiat primul trimestrul cu un număr de 188 de sucursale, în timp ce numărul angajaților pentru UniCredit Țiriac Bank și UniCredit Consumer Financing a ajuns la 3.116.

”Contextul de piață rămâne dificil pentru mediul privat, în condițiile în care evoluțiile pozitive de la nivel statistic nu se reflectă încă într-o manieră similară în activitatea companiilor și în bugetele gospodăriilor. Deși rămâne la un nivel modest, estimăm o ușoară creștere a apetitului pentru credit în perioada următoare. Pentru restul anului 2014 veștile bune ar putea veni din zona finanțărilor cu fonduri europene și a marilor proiecte de infrastructură” a spus Răsvan Radu, CEO UniCredit Țiriac Bank.

UniCredit Țiriac Bank este parte a grupului UniCredit, are 574.000 de clienți activi, prin intermediul a 188 sucursale. Grupul UniCredit este prezent pe piața din România și prin intermediul UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) și UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

C.C.