-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:42
No menu items!

Din cărțile SF, în realitatea zilelor noastre. Roboții conduc companii

spot_img

 Un program de inteligenţă artificială este director de companie în Japonia

 robot

Compania japoneză din domeniul financiar, Deep Knowledge, a reuşit un caz fără precedent în lume, numind într-unul din posturile de director un program de inteligenţă artificială (IA), informează Daily Mail.

Robotul, denumit Vital (Validating Investment Tool for Advancing Life Sciences), a fost ales pentru abilitatea sa de a detecta tendinţele pieţei „ce nu pot fi imediat evidente pentru oameni”.

Vital este un „membru cu drepturi egale” al unui grup din Hong Kong, dar în același timp şi primul program de software numit într-o funcţie de conducere a unei companii.

Robotul, dezvoltat de Agings Analytics UK, va analiza tendinţele din bazele de date ale companiilor specializate în bio-tehnologie, încercând să prezică investiţiile care au şanse mari de succes. Vital a contribuit deja la două investiţii majore pentru compania sa.

Scopul pe termen lung al companiei japoneze este să aducă inteligenţa artificială a lui Vital până în punctul în care poate opera autonom atunci când ia decizii privind investiţiile. Eventual, Vital ar trebui să aibă un vot egal asupra tuturor deciziilor financiare efectuate de companie.

„Variabilele implicate într-un succes pe termen lung al unei companii de bio-tehnologie sunt multe şi complexe”, a precizat Deep Knowledge.

Conştiinţa creierului uman nu poate fi replicată de către roboţi iar IA cu emoţii nu va exista niciodată. Computerele nu vor fi capabile de niciun proces care integrează în mod complet informaţiile, aşa că nu vor fi conştiente şi nu vor putea avea sentimente, explică experţii.

C.A.