2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:30
No menu items!

Din 2014 spitalele vor fi sancţionate dacă pun pacienţii să-şi cumpere medicamente

spot_img

medicamente

Spitalele care vor trimite bolnavii să-şi cumpere medicamente şi totodată vor solicita caselor de asigurări de sănătate decontarea tratamentelor, deşi nu au fost administrate, vor fi sancţionate din 2014, a anunţat luni preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.

„În 2014 vom fi mult mai stricţi în ceea ce priveşte achiziţia de medicamente şi materiale sanitare şi vom institui sancţiuni pentru cei care trimit pacienţii să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare, deşi aceste produse sunt decontate de către casele de asigurări de sănătate. Dar, mai întâi, voi avea o discuţie cu managerii spitalelor”, a declarat Buşoi.

Preşedintele CNAS a precizat că vor fi exceptate de la sancţiuni doar acele spitale unde apar cazuri accidentale, unde nu este un obicei să fie trimişi pacienţii să-şi cumpere medicamente sau diverse materiale sanitare.

„Ştim că există cazuri accidentale, dar şi unele spitale unde acest fapt constituie regulă, pentru anumite secţii, pentru anumite servicii. Atenţionăm că, pentru 2014, unul din obiectivele majore este acela ca niciun asigurat, din contribuţia căruia funcţionăm şi noi, să nu fie pus să procure medicamente”, a adăugat Buşoi.

Potrivit preşedintelui CNAS, cele mai mari cheltuieli în cazul unui spital sunt cele de personal.

„Cele mai frecvente în spital sunt cele legate de numărul mare de personal, mai ales în sistemul administrativ, cheltuielile foarte mari cu serviciile externalizate şi cele privind internările pe termen lung nejustificate. Spitalele trebuie să se organizeze mai bine. Într-un spital unde bolnavii nu sunt trimişi să-şi cumpere medicamente, 70 la sută din cheltuieli sunt pentru plata personalului şi 10 la sută pentru medicamente. Managerii spitalelor trebui să oprească angajările nejustificate, să renunţe la achiziţiile nepotrivite. Există spitale, în general în ţară, unde cheltuielile de personal sunt de 85-90, chiar 95 la sută din buget”, a mai spus Cristian Buşoi.

El a precizat că sumele alocate spitalelor private vor fi diminuate în 2014.

A.V.