1.3 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025 - 12:46
No menu items!

Dimineață geroasă în România. Unde au fost înregistrate cele mai mici temperaturi

spot_img

Miercuri dimineață s-au înregistrat în țară cele mai mici temperaturi din această iarnă și, în afară de Constanța și Mangalia, peste tot au fost temperaturi sub 0 grade, arată hărțile ANM. 

Temperaturile au scăzut în toată țara, astfel că miercuri, dimineața geroasă a adus temperaturi care se apropie de -20 grade Celsius în unele localități.

La Brașov, Sfântu Gheorghe și Făgăraș s-au înregistrat în jur de -15 grade, în timp ce la București, mercurul din termometre a coborât până la -7,5 grade.

Cele mai scăzute temperaturi înregistrate de meteorologi în dimineața zilei de 15 ianuarie au fost înregistrate la Obârșia Lotrului, -19,3 grade, și la Întorsura Buzăului, cu -18,3 grade.

Alte orașe în care temperatura a scăzut sub -10 grade sunt Ploiești, Sibiu, Bacău, Focșani, Toplița și Miercurea Ciuc, potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Temperaturile înregistrate de meteorologi în dimineața zile de 15 ianuarie:

-19,3 grade Obârșia Lotrului

-18,3 grade Întorsura Buzăului

-16,6 grade Poiana Stampei

-15,7 grade Miercurea Ciuc

-15,0 grade Făgăraș

-15,0 grade Sfântu Gheorghe

-14,8 grade Brașov

-14,8 grade Topliţa

-14,4 grade Odorheiu Secuiesc

-12,6 grade Curtea de Argeș

-12,1 grade Padeș

-11,5 grade Câmpulung Muscel

-11,1 grade Ploiești

-11,0 grade Sibiu

-10,6 grade Bacău

-10,2 grade Târgovişte

-10,0 grade Focșani

-7,5 grade București

                                                                                                         Adina Bucur