4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:08
No menu items!

Dilemă de parlamentar: „Ce sunt liniile albe de pe cer și cine le pulverizează?”

spot_img

Deputatul Mihai Lasca, ex-AUR, a trimis către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) o interpelare în care cere să i se explice ce sunt „liniile albe de pe cer”, lăsate în urmă de avioane, „care este scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”. Reprezentanții Autorității i-au trimis parlamentarului un răspuns ironic, în care îl invită să folosească un cod QR pentru a accesa o serie explicații în limba engleză de pe site-ul NASA. 

Mihai Lasca a trimis interpelarea către AACR la finalul lunii octombrie.

„Prin prezenta, în calitate de deputat, cât și de membru în Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții, ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor României, VĂ SOLICIT să comunicați următoarele: mai mulți cetățeni mi-au trimis înregistrări video cu privire la faptul că pe cer, deasupra și în imediata apropiere a zonelor în care aceștia locuiesc, se aflau foarte multe „linii albe cu o lungime considerabilă”, care persistau ore întregi, fără a se disipa în anumite zone cu o putere deloc neglijabilă. 

În consecință, vă solicit să comunicați dacă aveți cunoștință despre aceste „linii albe de pe cer”, ce reprezintă acestea și ce substanțe chimice conțin. 

De asemenea, vă solicit să comunicați scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”, a scris deputatul în solicitare. 

Reprezentanții AACR i-au răspuns pe măsură și i-au recomandat parlamentarului să acceseze coduri QR, aluzie la conspirațiile potrivit cărora oculta mondială urmărește controlul populației prin codurile QR:

Stimate domn, 

Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, transmisă prin corepondență electronică, înregistrată la AACR, și având în vedere îngrijorările cu privire la fenomenul contrails de care am luat la cunoștință, în scopul unei mai bune informări și cunoașteri, vă comunicăm că, la data de 13 octombrie 2022, AACR a publicat voluntar pe Facebook o serie de materiale menite să ajute la clarificarea acestui subiect. Acestea pot fi accesate prin scanarea următoarelor coduri QR. Vă mulțumim pentru atenția pe care o acordați în privința îngrijorărilor exprimate de cetățeni.” 

Pe pagina de Facebook a Autorității Aeronutice Civile au fost postate trimiteri către explicațiile oferite de NASA ș de Oficiul de Meteorologie al Marii Britanii în legătură cu urmele lăsate de avioane pe cer. 

Deputatul a fost, însă, deranjat de răspunsul primit și a revenit cu un e-mail plin de greșeli gramaticale transmis directorului general al Autorității, în care se arată indignat că i s-a cerut să citească articole în limba engleză: „Dle director, în România, în caz că nu ați citit art. 13 din Constituția României, limba oficială este limba română. Dacă nu doriți să formulați un răspuns în limba română Solicitării unui Deputat ales de Poporul Român în Parlamentul României vă pot trimite o coală de hârtie să vă scrieți demisia în LIMBA ROMÂNĂ. Dacă nu vă descurcați vă trimit un cetățean român să vă ajute să o scrieți. Până atunci VĂ SOLICIT A DOUA OARĂ să-mi comunicați DE URGENȚĂ:  ce reprezintă „liniile albe de pe cer” (chemtrails ȘI NU contrails) și ce substanțe chimice conțin care este scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”. 

Liniile albe lăsate în urmă de avioanele care zboară la mare înălțime au alimentat o nouă teorie a conspirației în timpul pademiei de Covid-19. Teoria dârelor chimice (chemtrail, chemical trail) susține că unele dâre, ce par a fi dâre de condens lăsate de aeronave militare si civile, ar conține agenți chimici sau biologici, pulverizați în mod deliberat în scopuri secrete.

Raluca Dan