2.8 C
București
luni, 3 februarie 2025 - 13:16
No menu items!

DIICOT lovește puternic rețeaua Nordis: zeci de percheziții în România și la Monaco. Schema fraudei uriașe

spot_img

Procurorii DIICOT lovesc puternic rețeaua Nordis. Un număr record de percheziții au loc luni dimineață în România și la Monaco în dosarul celei mai mari fraude imobiliare din ultimii 35 de ani. Primul vizat de anchetă este Vladimir Ciorbă, soțul fostei deputate PSD Laura Vicol, care a condus Comisia Juridică din Camera Deputaților. De altfel, aceasta a scris pe Facebook în urmă cu puțin timp „A început spectacolul”.

Potrivit procurorilor, doar prejudiciul cauzat persoanelor fizice care ar fi trebuit să intre în posesia unor apartamente construite de grupul Nordis se ridică la 200 de milioane de euro. Prejudiciul este mult mai mare, pentru că la acesta se adaugă și cel provocat statului prin evaziune fiscală și spălare de bani.

Surse judicare citate de Digi 24 au precizat ca în dosar sunt vizați si notarii care au parafat documentele.

Presa a relatat că actele de vânzare-cumpărare pentru apartamentele construite de Nordis au fost parafate de aceeasi notari, printre care se numără Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, și Andreea Cosma, fostă deputată PSD și fiica lui Mircea Cosma, baron PSD de Prahova, care au furnizat date și documente procurorilor.

Într-un comunicat, DIICOT anunță că, cele 65 de percheziții care sunt în desfășurare, vizează 72 de persoane (40 de persoane fizice şi 32 de persoane juridice).

”Astăzi, 3 februarie 2025, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, pun în aplicare 65 de mandate de percheziţie domiciliară, pe teritoriul României şi Principatului Monaco (63 în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Bistriţa-Năsăud şi Prahova), într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată”, arată DIICOT.
 
 
Potrivit procurorilor, începând cu anul 2018, trei dintre persoanele vizate ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care ar fi conceput şi pus în aplicare un mecanism infracţional complex, constând în promovarea şi dezvoltarea unor proiecte imobiliare, sub acoperirea mai multor societăţi comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienţi (cumpărători), delapidarea fondurilor societăţilor, inducerea în eroare a cumpărătorilor în urma executării ante-contractelor şi contractelor de vânzare-cumpărare, evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea societăţilor controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi stabilirea cu rea-credinţă a taxelor (T.V.A.), având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat, ori compensări datorate bugetului general, cauzându-se prejudicii societăţilor comerciale, clienţilor cumpărători şi bugetului de stat.
 
Fondurile financiare ilicite astfel obţinute ar fi fost supuse procesului de spălarea banilor.
 
”Din investigaţiile efectuate a rezultat că eşalonul secund al grupării de criminalitate organizată ar fi fost format din persoane apropiate liderilor, (aflate în relaţie de rudenie sau prietenie), care ar fi aderat la grupare şi ar fi sprijinit-o activ, prin diverse modalităţi, sub controlul şi îndrumarea acestora, iar ultimul palier ar fi sprijinit grupul infracţional organizat, pe anumite componente sau în anumite perioade, având atribuţii de a întocmi documentaţia aferentă operaţiunilor de vânzare a imobilelor, apartamentare, intabulare sau consultanţă juridică (notari şi avocaţi) şi de a încasa sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative”, afirmă anchetatorii.
 
În perioada 2019-2024, liderii grupului infracţional organizat, prin intermediul a 5 societăţi comerciale, ar fi încasat de la clienţi persoane fizice sau juridice cu titlu de avans, în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări şi mobilier), peste 957.000.000 de lei (peste 195 de milioane de euro). 
 
Fondurile astfel constituite ar fi fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracţional organizat, transferuri către persoane juridice, societăţi afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar şi diverse cheltuieli voluptorii, de aproximativ 346.000.000 de lei şi 2.400.000 de euro.
 
În primele două situaţii, în majoritatea cazurilor, externalizarea fondurilor ar fi avut la bază pretinse documente justificative, care să dea aparenţa legalităţii operaţiunilor prin care sumele de bani ar fi ieşit din patrimoniul societăţilor (avans, dividende, restituire împrumut, cesiune părţi sociale, respectiv înfiinţarea şi/sau preluarea a zeci de societăţi pentru a simula operaţiuni economice, astfel încât fonduri consistente având ca provenienţă avansurile achitate de către clienţi să poate fi externalizate sub aparenţa  unor contracte de prestări servicii sau achiziţii de bunuri). 
 
Indiferent de traseul parcurs, sumele de bani ar fi urmat aceeaşi destinaţie, conturile membrilor grupării şi retragerea în numerar.
 
În acelaşi interval de timp, persoanele în cauză ar fi indus în eroare, în urma executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare, acte adiţionale şi contracte de vânzare cumpărare având ca obiect imobile (apartamente) în cadrul unor ansambluri rezidenţiale, mai multe persoane fizice şi juridice, în mod direct sau indirect, prin intermediul angajaţilor societăţilor cu atribuţii în vânzări, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase constând în finalizarea unor etape ale proiectelor, predarea apartamentelor, către un număr mare de clienţi, afirmarea unor procente mari de vânzări, respectiv epuizarea acestora, amânarea nejustificată şi repetată a semnării contractelor prin prezentarea deformată a realităţii obiective şi prin presarea clienţilor cumpărători să accepte alte termene şi condiţii dezavantajoase, invocarea unor impedimente inexistente la semnarea contractelor (neplata taxelor şi impozitelor, argumente false privind întârzierea lucrărilor – vreme nefavorabilă, pandemie sau conflictul armat de la graniţa cu Ucraina). 
 
Manoperele frauduloase folosite de membrii grupării de criminalitate organizată în raport cu clienţii ar fi constat şi în vânzarea imobilelor către alte persoane, condiţionarea semnării contractelor de vânzare-cumpărare de asumarea unor noi obligaţii neinserate iniţial în promisiunea de vânzare, cum ar fi cedarea folosinţei locuinţelor pe o perioadă lungă de timp, intenţia de a folosi apartamentele edificate în interes propriu – pentru funcţionarea hotelului, grevarea imobilelor de sarcini în favoarea unor terţe persoane sau membri ai grupării fără notificarea clientului, interdicţia notării la cartea funciară a promisiunilor de vânzare-cumpărare, asumarea în scris a obligaţiei de a nu face aprecieri publice asupra oricărui aspect al relaţiilor contractuale sub sancţiunea plăţii unor daune de valori mari care descuraja orice demers judiciar al clienţilor.
 
Cei în cauză ar fi recurs, de asemenea, la recompartimentări ale imobilelor, pentru a îngreuna identificarea apartamentelor care au făcut obiectul promisiunilor de vânzare, obstrucţionarea accesului clienţilor în şantiere, pentru a verifica stadiul lucrărilor, vânzarea în bloc a unui număr mare de apartamente către propriile societăţi urmată la scurt timp de rezoluţiunea vânzării, în scopul needificării şi/sau nepunerii la dispoziţia clienţilor a imobilelor contractate. 
 
Astfel, membrii grupării de criminalitate organizată au produs  pagube materiale substanţiale  clienţilor, corelativ cu obţinerea de către ei a unor foloase patrimoniale injuste.
 
În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat şi la intervale diferite de timp, liderii grupului infracţional ar fi dispus efectuarea în documentele contabile ale firmelor (persoane juridice cu calitatea procesuală de suspect) de  operaţiuni fictive de achiziţii, în scopul diminuării bazei impozabile şi deducerii ilegale a taxei pe valoare adăugată.
 
Audierile se vor desfăşura la sediul DIICOT– Structura Centrală.
 
Datoriile lăsate în urmă de insolvența Nordis

 

Unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori imobiliari din România, Nordis Management SRL, este o afacere deținută de Emanuel Poștoacă și Vladimir Ciorbă.

Numărul creditorilor persoane fizice și juridice înregistrați în procesul de insolvență al firmei-fanion a Grupului Nordis ajunsese în noiembrie 2024 la 1.200. Decizia de intrare în insolvență a Nordis Management SRL a fost dispusă pe data de 7 octombrie 2024.

Printre cei mai recenți creditori care apar pe lista părților se numără Vodafone, Țiriac Auto, foștii fotbaliști Adrian Ropotan și Florin Gardoș, fostul europarlamentar USR Vlad Botoș, care menționase într-o declarație de avere achiziția, în 2023, a unui ”studio” de 38 metri pătrați, jurnalistul Robert Turcescu și firma de panotaj outdoor Euromedia Group, scrie G4Media.

Nordis Management SRL a ajuns într-un blocaj întrucât nivelul de lichiditate necesar finalizării proiectelor nu a putut fi asigurat din cauza unui cumul de factori specifici, anunţă CITR, administratorul judiciar al Nordis Management SRL, care a publicat luni concluziile preliminare ale analizei activităţii din ultimii trei ani, structura masei credale precum şi scenariile posibile de redresare a companiei, în ziua în care Nordis este vizată de percheziţii.

”Cu toate că modelul de business al Nordis Management SRL de a finanţa proiectele imobiliare  prin avansuri încasate de la cumpărători este unul uzual în industrie, compania a ajuns într-un blocaj întrucât nivelul de lichiditate necesar finalizării proiectelor nu a putut fi asigurat din cauza unui cumul de factori specifici. În principal vorbim de neîncadrarea în termenele asumate de finalizare, decapitalizarea accelerată datorată scăderii abrupte a volumului de vânzări şi a obligaţiilor de plată generate de nerespectarea termenelor precum şi dezvoltarea în paralel a mai multor proiecte care au avut un efect negativ asupra întregului portofoliu al Nordis Management SRL”, a precizat CITR.

Tabelul preliminar, care a fost trimis la instanţă în data de 31.01.2025, este actul procedural prin care se determină cuantumul total al datoriilor pe care compania le are faţă de creditorii săi la data intrării în insolvenţă. Totalul creanţelor acceptate la masa credală este de 728.879.237,17 lei, din care 422.694.049,46 lei reprezintă creanţe potenţiale, care izvorăsc în principal din obligaţii de a face care sunt în prezent în vigoare. Acestea au fost înscrise sub condiţia suspensivă a încetării contractului şi implicit a obligaţiilor care subzistă astăzi în sarcina Nordis Management SRL. Altfel spus, creanţele vor deveni efective iar creditorii vor putea solicita restituirea lor doar în cazul în care compania nu-şi va respecta obligaţiile principal asumate, de transfer al dreptul de proprietate, predare, finisare sau mobilare cu privire la imobilele promise.

”În cazul specific Nordis Management SRL, pe lângă furnizorii clasici, creditorii bugetari şi cei salariali, am identificat 3 tipologii de creanţe specifice clienţilor companiei (promitenţi-cumpărători şi actuali proprietari), respectiv:

(1) clienţi cu promisiuni de vânzare-cumpărare în derulare, care prioritar au dreptul de a primi apartamentele promise, iar subsidiar (în condiţiile în care livrarea nu poate fi realizată din orice motiv), dreptul de a recupera sumele plătite cu titlu de avans/preţ. În cazul în care proiectele vor fi finalizate şi apartamentele livrate conform promisiunilor în derulare, datoria totală ar fi redusă cu peste 350 milioane lei.

(2) clienţi care au decis să se retragă din proiect şi să opteze pentru rezoluţiunea promisiunilor, care au doar dreptul de a recupera sumele investite;

(3) clienţi care astăzi sunt proprietari, însă apartamentele nu sunt la stadiul promis (nefiind finisate/mobilate) şi/sau nu au fost predate (în acest caz, creditorii au solicitat înscrierea în tabel cu contravaloarea întregului preţ achitat, având opţiunea, în caz ca nu se predau apartamentele, să solicite desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare şi restituirea banilor)”, precizează casa de insolvenţă.

Predarea apartamentelor şi finisarea/mobilarea lor ar diminua totalul datoriilor cu peste 55 milioane lei. Masa credală a crescut pe toate categoriile de creditori expuşi mai sus, cu calcul de daune, dobânzi, penalităţi, cheltuieli de judecată (pe lângă avansuri), cu o valoare de peste 40 milioane lei.

Conform legii, oricare dintre creditori poate să formuleze contestaţii în termen de 7 zile de la publicarea tabelului în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Cauzele insolvenţei:

  1. Decizia de dezvoltare în paralel a mai multor proiecte (Mamaia, Sinaia, Braşov). În perioada 2019-2020, Nordis Management SRL a iniţiat simultan trei proiecte imobiliare în Mamaia, Sinaia şi Braşov, finanţându-le prin avansuri din promisiuni de vânzare-cumpărare. Lipsa unei gestiuni separate a fondurilor pentru fiecare proiect a creat o interdependenţă financiară riscantă. Această abordare, combinată cu absenţa unei evidenţe clare a alocării resurselor, a amplificat vulnerabilitatea întregului portofoliu, crescând semnificativ riscul de eşec pentru toate proiectele în caz de dificultăţi într-unul dintre ele.
  2. Activitatea de dezvoltare nu a fost împărţită pe centre de cost/profit. În urma analizei realizate, administratorul judiciar a constatat că toată activitatea companiei s-a desfăşurat ca un tot unitar. Această abordare a generat multiple deficienţe operaţionale şi financiare, incluzând lipsa controlului şi monitorizării eficiente a costurilor, imposibilitatea evaluării profitabilităţii individuale a proiectelor, dificultăţi în urmărirea alocării finanţărilor, incapacitatea de a anticipa şi preveni blocajele de cash-flow, precum şi riscul de contaminare financiară între proiectele performante şi cele nerentabile. Aceste deficienţe au afectat semnificativ capacitatea companiei de a lua decizii informate şi de a gestiona eficient resursele financiare.
  3. Estimări eronate de investiţie. Conform documentelor puse la dispoziţie de reprezentanţii companiei, lipsa împărţirii pe centre de profit a condus şi la estimări eronate ale costurilor cu privire la anumite proiecte imobiliare, ceea ce a contribuit la starea de dificultate. Spre exemplu, pentru dezvoltarea proiectului din Sinaia suma estimată pentru lucrările de punere în siguranţă a terenului conform celor două autorizaţii de construire este de 3.3 milioane lei. Însă, din cauza situaţiei faptice a terenului, cheltuielile înregistrate în perioada analizată aferente proiectului dezvoltat în Sinaia, doar pentru etapa menţionată, s-au ridicat, conform înregistrărilor contabile, la 15,09 milioane lei, cu o diferenţă de 9,53 milioane lei faţă de estimările iniţiale.
  1. Neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi întârzierile în livrarea proiectelor au condus la plata de daune şi la decapitalizarea companiei. Conform contractelor încheiate cu investitorii, în situaţia în care Nordis Management SRL nu îşi respecta obligaţiile contractuale asumate, compania era obligată să suporte diverse tipuri de daune. Aceste daune erau fie prevăzute în mod explicit în promisiunile de vânzare-cumpărare, fie erau negociate de părţi în momentul apariţiei situaţiilor de nerespectare a termenelor de livrare asumate. Aceste mecanisme de stabilire a daunelor au contribuit la creşterea presiunii financiare asupra companiei, afectând capacitatea sa de a menţine fluxurile de numerar necesare pentru continuarea proiectelor în curs. Cuantumul total al cheltuielilor cu despăgubiri, amenzi şi penalităţi înregistrat în contabilitate în perioada analizată este de 42,33 milioane lei. Pe lângă daunele generate, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi întârzierile au dus la solicitări de rezoluţiune a promisiunilor de vânzare – cumpărare şi restituirea avansurilor, ceea ce a avut de asemenea impact negativ asupra lichidităţilor companiei şi finanţarea proiectelor în curs.

”Modelul de business al Nordis Management SRL se bazează în principal pe colaborarea cu parteneri comerciali şi furnizori din acelaşi grup. Acest tip de organizare, care presupune multiple tranzacţii, contracte şi operaţiuni de compensări intra-grup, aduc necesitatea unei verificări încrucişate atât a naturii contractelor, tranzacţiilor şi operaţiunilor încheiate cu firmele din grup, cât şi a modalităţii de stabilire a preţurilor. Ca să poată fi fundamentată o concluzie privind atragerea răspunderii personale a conducerii societăţii pentru cauzarea insolvenţei este necesară completarea analizei cu verificarea înregistrărilor din contabilitatea Nordis Mamaia SRL, Nordis Hotel SRL şi Lampp Building Project SRL, raportat la datoriile şi creanţele reciproce şi în legătură cu Nordis Management SRL, care au făcut obiectul multiplelor operaţiuni de compensare, dar şi verificarea serviciilor facturate intra-grup în baza cărora au fost operate compensările. Toate aceste companii sunt în insolvenţă şi vor fi analizate în perioada următoare”, arată CITR.

În acest sens este nevoie de realizarea unei expertize tehnice care să evalueze toate proiectele aflate în diverse stadii de dezvoltare, şi care trebuie să fie realizată prin metoda costului, precum şi a unei expertize contabile care va trebui să includă şi analiza relaţiilor comerciale dintre Nordis Management SRL şi principalii parteneri de business.

Prin urmare, analiza CITR continuă pentru identificarea unor eventuale cauze suplimentare care au contribuit la decapitalizarea companiei, cauzând astfel intrarea în insolvenţă.

Finalizarea proiectelor imobiliare aflate în derulare reprezintă premisa care ar asigura într-un grad mai mare protejarea investiţiilor clienţilor Nordis Management SRL. Pe când scenariul intrării în faliment ar presupune vânzarea activelor în stadiul actual, cu un grad redus de acoperire a creanţelor. În acest sens, la acest moment, sunt analizate următoarele opţiuni de reorganizare:

Nordis Mamaia: Reprezentanţii companiei au prezentat un plan de finalizare etapizată prin vânzarea unor imobile excedentare, generând capital necesar pentru cadastrarea şi livrarea primului bloc pana la sezonul estival 2025. În paralel, reprezentanţii companiei şi CITR poartă discuţii şi cu alţi investitori pentru completarea finanţării întregului proiect.

Nordis Brasov: Reprezentanţii companiei se află în negocieri avansate cu un investitor interesat de preluarea şi finalizarea proiectului, ceea ce va putea conduce la livrarea imobilelor către cumpărătorii din proiectele din Braşov.

Nordis Sinaia: La acest moment nu a fost identificat un investitor interesat, dar ”suntem în proces continuu de prospectare a pieţei de profil pentru identificarea unor soluţii viabile”, arată CITR.

În scenariul finalizării celor trei proiecte, vor fi disponibile pentru vânzare 414 unităţi din totalul de 1.966 aflate în curs de dezvoltare, conform informaţiilor furnizate de companie.

În această primă etapă a procedurii de insolvenţă, echipa CITR a notificat peste 1.500 de creditori, a analizat peste 1.000 de ante-contracte, contracte de vânzare şi alte operaţiuni care au generat un drept de creanţă, a realizat analiza preliminară a cauzelor insolvenţei şi a demarat inventarierea şi evaluarea bunurilor companiei. Pentru analiza preliminară, echipa CITR a analizat documentele financiar-contabile ale companiei din perioada 2021-2024, care conţin peste 150.000 de tranzacţii. De asemenea, tabelul preliminar al creditorilor a presupus analiza a peste 1.000 de declaraţii de creanţă, echivalentul a 100.000 de pagini.

 

                                                                                                               Adina Bucur