-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:30
No menu items!

DIICOT anchetează intenția UDMR de a „recupera pământul natal”

spot_img

Declarațiile politice ale lui Kelemen Hunor sunt considerate amenințare, în condițiile legii privind combaterea terorismului

Hunor_Kelemen_SZ

Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal privind declarațiile lui Kelemen Hunor, care, la ședința din 13 decembrie a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş a spus că „maghiarii trebuie să-și recupereze pământul natal”.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală „in rem” (contra faptelor, nu a persoanelor) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

„Procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data de 13.12.2014 de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al Uniunii Maghiare din România (UDMR) de la Târgu Mureş au fost făcute declaraţii susceptibile de a întruni elementele infracţiunii prevăzute de art. 206 Cp săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”, se precizează într-un comunicat al DIICOT.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, în 13 decembrie, în deschiderea ședinței Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU), că maghiarii din România trebuie să continue pe calea pe care au urmat-o de 25 de ani și că trebuie să-și recupereze pământul natal.

Trebuie să continuăm pe această cale pas cu pas pentru a recupera pămânul natal. Această alianță (UDMR – n.r.) a fost creată acum 25 de ani ca să lucreze pentru noi și după 25 de ani e nevoie de această alianță

Kelemen Hunor
președintele UDMR