Reprezentanții românilor din Italia și Spania vor adoptarea legii privind votul prin corespondență și a celui electronic
Reprezentanţii românilor din Italia şi Spania, prezenţi la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), susțin că i-ar putea cere preşedintelui Klaus Johannis dizolvarea Parlamentului, dacă nu se vor aproba votul prin corespondenţă şi votul electronic.
Daniel Ţecu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE), a afirmat, vineri seară, că românii din diaspora sunt pregătiţi să facă presiuni asupra autorităţilor din România, pentru a avea vot prin corespondenţă şi vot electronic, transmite corespondentul MEDIAFAX. „Am înţeles că va exista o sesiune extraordinară peste puţin timp. Dacă în perioada asta nu se va vota votul prin corespondenţă şi votul electronic, nu mai este posibil. De aceea, sunt pregătit să îi cer preşedintelui României dizolvarea Parlamentului, care nu a fost capabil să creeze o lege pentru românii din diaspora, în timp ce (parlamentarii – n.r.) au fost capabili şi au avut timp să îşi creeze legi pentru a-şi mări salariile şi pentru a-şi crea pensii pentru ei”, a declarat Daniel Ţecu.
Preşedintele FADERE s-a arătat ”optimist”, cu toate că ”din ce în ce mai mulţi factori de decizie, parlamentari şi voci de mai sus”, i-au spus că nu ar mai fi timp pentru aşa ceva.
De asemenea, el a susţinut că la alegerile din 2016 numărul românilor care se vor prezenta la urne va fi mai mic decât la scrutinul pentru alegerile prezindeţiale de anul trecut. „Atunci a fost o anumită emoţie şi mai vreau să mai spun ceva, eu cred că românii votau mai puţini la alegerile preşedintelui dacă nu se crea acea emoţie din lipsa secţiilor de vot. Acum avem o lege care deja a ieşit, sperăm să avem secţii de vot suficiente. Dar chiar dacă vor fi secţii suficiente, sunt persoane care locuiesc în zone foarte depărtate de secţiile de vot şi e nevoie de o formă de vot care să poată înlesni şi votul lor”, a explicat Daniel Ţecu.
La rândul său, Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, consideră că la alegerile de anul viitor vor vota mulţi români din diaspora, pentru că a fost extinsă posibilitatea de înfiinţare a secţiilor de votare. „Este de ajuns să prezinţi o listă cu o sută de persoane şi statul român este obligat să înfiinţeze secţii de votare. Preconizez că în Italia putem să avem o mie de secţii de votare, pentru că poate să fie şi va fi un exemplu important pentru clasa politică italienească, care va descoperi că românii sunt activi politic şi se implică. Vom face tot posibilul să mobilizăm comunităţile noastre de români să obţinem secţii de votare în toate satele, oraşele unde comunităţile de români sunt puternice”, a spus Eugen Terteleac.
Deşi este „încrezător că speranţa moare ultima”, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia se aşteaptă la ”o trădare” din partea parlamentarilor care reprezintă diaspora. „Văzând ce s-a întâmplat în ultima perioadă în Parlamentul României în ceea ce ne priveşte, mă aştept la o altă trădare la fel de mare cum a fost aceea când nu a fost acceptată mărirea numărului de parlamentari. Parlamentari care reprezintă diaspora au fost în sală şi nu au votat această lege. A lipsit doar un singur vot şi acei parlamentari au stat cu mâinile în buzunar”, a spus Terteleac.
Reprezentanţii românilor din Italia şi Spania au acuzat partidele politice româneşti că au „măcinat” diaspora, că dezbină comunităţile româneşti pentru a le obţine voturile şi că după ce ajung la guvernare „îşi scurg” banii destinaţi românilor, uitând de promisiunile pe care le-au făcut.
Andrei Tudor