1.6 C
București
luni, 18 noiembrie 2024 - 0:17
No menu items!

Diana Șoșoacă s-a dus la protestul minerilor de la Lupeni fără mască. S-a îmbrățișat cu soțiile minerilor și a promis ajutor

spot_img

Senatorul Diana Șoșoacă s-a dus la Lupeni, acolo unde minerii continuă protestele pentru neplata slariilor restante. Șoșoacă nu purta mască de protecție, dar a dat mâna cu oamenii strânși la intrarea în subteran și s-a îmbrățișat cu soțiile minerilor care plângeau când au văzut-o.

Zeci de rude ale minerilor care s-au blocat în subteran s-au strâns astăzi, din nou, la Lupeni. Senatorul Diana Șoșoacă a venit să le vorbească și până să ajungă la intrarea în mină, a trecut prin mulțime îmbrățișându-se cu soțiile minerilor, dând mâna cu oamenii care îi cereau, în lacrimi, ajutorul.

„Uitați-vă în ce hal i-au adus. Voi face tot ce pot. Știu că există posibilitatea ca toate minele din țară să funcționeze. Eu am venit cu soluții, nu cu prostii. Cu asasinii economici de la putere nu se poate. Există soluții, credeți-mă. Vreau să se dea drumul la toate minele din țară pentru că există soluții. Ăștia de la putere sunt niște asasini economici. Germania deschide toate minele, iar noi le închidem. În Germania un miner ia 3-4 mii de euro pe lună, iar noi ne batem joc cu 500 de euro pe lună. Îmi pare rău de ce se întâmplă. E un dezastru.”, le-a spus Șoșoacă minerilor.

Deși făcuse cerere și a parcurs chiar procedurile de instructaj, pentru a putea intra în subteran să vorbească cu minerii, Diana Șoșoacă nu a fost lăsată, până la urmă, să intre în mină.

O sută de mineri de la Lupeni, din Valea Jiului, protestează de două zile pentru că nu și-au primit drepturile salariile. Ei refuză să iasă din subteran, în timp ce alte câteva zeci sunt adunate în fața Exploatării. Protestul continuă în ciuda faptului că ministrul Energiei Virgil Popescu le-a promis sindicaliștilor că își vor primi salariile în următoarele trei luni, din fondul de garantare al Guvernului, printr-o ordonanță de urgență care va fi adoptată luni.

Sursa Foto: Romania TV